Autobuze electrice şi tramvaie noi la Iași. Investiţia este uriaşă în capitala Moldovei

0
Publicat:

În curând, pe străzile Iaşului vom putea vedea încă 25 de autobuze electrice şi încă 22 de tramvaie noi, în urma unei investiţii importante de care va beneficia capitala Moldovei.

Mijloace de transport în comun Iaşi SURSĂ Primăria Municipiului Iaşi
Mijloace de transport în comun Iaşi SURSĂ Primăria Municipiului Iaşi

Acest lucru este posibil deoarece municipiul Iaşi va beneficia de o finanţare europeană pentru achiziţia celor 25 de autobuze electrice. Totodată, în Iaşi vor fi instalate şi 25 de staţii de încărcare rapidă şi opt staţii de încărcare lentă, tot prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Acest proiect are o valoare totală de 14.4 milioane de euro. Autobuzele care vor fi achiziţionate vor avea o lungime de zece metri şi vor circula pe traseele 19, 20, 27, 30, 41, 44, 46, 47 şi 49.

Iaşul a mai câştigat o finanţare importantă

Tot prin intermediul PNRR, Iaşul a mai obţinut o finanţare importantă prin care va continua să imbunătăţească serviciile de transport în comun din oraş. De data aceasta este vorba despre nu mai puţin de 43 milioane de euro. Din această sumă vor fi achiziţionate 18 tramvaie noi, fiecare având lungimea de 22 de metri. 

Este o nouă veste excelentă pentru oraşul nostru, care vine în completarea programului nostru de modernizare a transportului public şi de transformare a acestuia într-unul verde, modern şi inteligent. Fondurile obţinute prin PNRR sunt o oportunitate extraordinară pentru a face noi investiţii în modernizarea transportului public", a precizat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi. 

Iaşul a primit recent primele autobuze electrice

Tot cu ajutorul fondurilor europene, prin Programul Operaţional Regional, Iaşul a obţinut 20 de autobuze electrice Solaris, care deja circulă pe traseele din oraş. Totodată, prin acest proiect au fost realizate şi şase staţii de încărcare rapidă şi 20 de staţii de încărcare lentă, valoarea proiectului fiind de 66.7 milioane de lei. 

De menţionat este că Iaşul a mai reuşit, prin fonduri europene, să achiziţioneze 16 tramvaie PESA, în valoare de 163 miliaone de lei şi încă un loc de 16 tramvaie Bozankaya, în valoare de 168 milioane de lei.

În aceste condiţii, cu ajutorul fondurilor europene, Iaşul va avea nu mai puţin de 119 mijloace de transport în comun noi, fiind vorba despre 50 de tramvaie şi 69 autobuze electrice. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite