VIDEO Autostrada Lugoj – Deva. Cum s-a lucrat pe Lotul IV în primele şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrări la autostrada Deva - Lugoj. Noiembrie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Lucrări la autostrada Deva - Lugoj. Noiembrie 2014. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Lucrările pe tronsonul patru al autostrăzii Deva – Lugoj, demarate în urmă cu şase luni, se desfăşoară intens pe şantierul din zona comunelor Brănişca şi Ilia, iar constructorii au început chiar turnarea asfaltului, pe unele porţiuni. În zona Mintia însă, execuţia proiectului nu a demarat până în prezent.

Lotul patru al autostrăzii Deva – Lugoj, proiect finanţat de Uniunea Europeană, se află în şantier de aproximativ şase luni. Cea mai avansată zonă a tronsonului IV, cuprins între localităţile Şoimuş şi Gurasada (22,1 kilometri), este în Brănişca. Constructorii au început turnarea asfaltului pe porţiunea dintre satele Brănişca şi Bretea Mureşană. De asemenea, au fost realizate fundaţiile unor poduri şi pasaje ale viitoarei autostrăzi.

În această perioadă au loc sute de transporturi de zgură şi pământ aduse de pe halda municipiului Hunedoarei. În faţa combinatului din Hunedoara, camioanele constructorilor autostrăzii formează coloane, iar localnicii au început să se plângă administraţiei locale de disconfortul creat.

Se lucrează intens pe porţiunea dintre Brănişca şi Gurasada, în schimb în zona dintre Brănişca şi Şoimuş demararea construcţiei întârzie. În zona Şoimuş, gradul de dificultate al proiectului este cel mai ridicat, pentru că aici viitoarea autostradă se va intersecta cu râul Mureş, cu Drumul Naţional 76 Deva – Oradea şi se va uni cu autostrada Deva – Sibiu.

lucrari autostrada

Proiect finalizat până în 2016
Tronsonul patru al autostrăzii Deva – Lugoj se află în lucru din primăvara acestui an, iar termenul de finalizare a proiectului este de doi ani. Licitaţia de atribuire a lucrărilor de proiectare şi execuţie a tronsonului de 22,1 kilometri a fost câştigată de asocierea de firme Tehnostrade şi Spedition UMB.

Autostrada Deva - Lugoj, lot IV, Brănişca, noiembrie 2014

Valoarea contractului semnat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi constructori este de 419,4 milioane de lei (95,3 milioane de euro), fără TVA, potrivit CNANDR. Cea mai mare parte a finanţării lucrărilor (85 la sută din bugetul alocat) va fi acoperită din fonduri de la Uniunea Europeană, diferenţa urmând să fie asigurată de statul român.

Autostrada Deva - Lugoj, Lotul IV, noiembrie 2014


Vă recomandăm şi:

VIDEO Peste 300 de morţi sunt luaţi din calea autostrăzii Deva – Lugoj. "Marea dezgropare" a început în Brănişca

Cimitirul unde au fost înhumaţi peste 300 de oameni, devenit celebru pentru că a încurcat planurile constructorilor lotului patru al autostrăzii Deva – Lugoj, va fi excavat, iar rămăşiţele umane vor fi îngropate apoi într-un cimitir legal înfiinţat în apropiere. Astăzi a început dezgroparea primelor morminte.

VIDEO Ghinionistul de pe Autostrada Deva – Lugoj: bătrânul care aşteaptă de doi ani suma de un leu pentru metrul pătrat cedat statului român

Vasile Muntean (70 de ani) a aflat că trebuie să primească suma de un leu pentru o parcelă de un metru pătrat pe care a cedat-o constructorilor Autostrăzii Deva – Lugoj. Bătrânul din comuna hunedoreană Lăpugiu de Jos aşteaptă de aproape doi ani banii şi se simte uitat de statul român.

Previziuni optimiste: un tronson de 22 de kilometri al autostrăzii Deva – Lugoj va fi inaugurat cu şase luni mai devreme

Tronsonul de autostradă Şoimuş – Ilia, întins pe 22 de kilometri, are ca termen de finalizare luna noiembrie a anului viitor, însă potrivit ministrului Transporturilor, Dan Şova, constructorii au promis urgentarea lucrărilor, astfel încât acestea să fie finalizate cu o jumătate de an mai devreme.

FOTO Cum a ajuns autostrada Lugoj – Deva de râsul internauţilor

Doar unul dintre cele patru loturi ale autostrăzii Deva – Lugoj a fost inaugurat până în prezent, însă doar 17 kilometri dintre cei 27 de kilometri ai tronsonului pot fi folosiţi de şoferi. Proiectul de infrastructură care a costat aproape 700 de milioane de lei a ajuns subiect al ironiilor internauţilor, pentru că autostrada se opreşte brusc în mijlocul unei câmpii.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite