VIDEO Ghinionistul de pe Autostrada Deva – Lugoj: bătrânul care aşteaptă de doi ani suma de un leu pentru metrul pătrat cedat statului român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Muntean (70 de ani) a aflat că trebuie să primească suma de un leu pentru o parcelă de un metru pătrat pe care a cedat-o constructorilor Autostrăzii Deva – Lugoj. Bătrânul din comuna hunedoreană Lăpugiu de Jos aşteaptă de aproape doi ani banii şi se simte uitat de statul român.

Hunedoreanul Vasile Muntean a fost trecut pe lista expropriaţilor Autostrăzii Deva – Lugoj cu un teren pentru care trebuie să primească suma de un leu de la statul român şi cu o altă parcelă pentru care ar fi trebuit să obţină suma de 13 lei.

Pentru niciunul dintre cele două terenuri omul nu a mai obţinut banii, deşi Hotărârea de Guvern 844/2012, prin care au fost aprobate exproprierile, a fost publicată în urmă cu doi ani.

„Ştiu că trebuie să primesc un leu pe unul dintre terenurile mele, din care cei de la autostradă „au muşcat” un metru pătrat, şi că suma e foarte mică, dar nu mi-ar strica aceşti bani. Am o pensie de 500 de lei şi orice bănuţ în plus mi-ar fi necesar. Nu am reuşit nici acum să aflu ce trebuie să fac pentru aprimi aceşti bani, deşi m-am interesat la primărie. Însă dacă tot nu o să îi primesc, mă întreb de am mai fost tercut pe lista de exproprieri”, a spus Vasile Muntean.

Şi alţi localnici din Lăpugiu de Jos au declarat că sunt nemulţumiţi pentru că nu au primit încă banii pentru terenurile cedate statului român, în timp ce alţii sperau să obţină sume mai mari pentru ele. „Mai mulţi oameni din Lăpugiu de Jos nu au mai primit banii pentru terenurile care vor fi ocupate de autostradă. Sunt oameni simpli, de la ţară, car nu ştiu cum să procedeze şi nu se pot opune deciziilor guvernanţilor”, a spus Traian Rus, un alt localnic din Lăpugiu de Jos.

image

Omul care aşteaptă despăgubirea de un leu de la statul român

Lucrările pe cel de-al treilea lot al Autostrăzii Deva – Lugoj, cel care va traversa comuna Lăpugiu de Jos, au demarat în luna aprilie. Contractul de proiectare şi de execuţie al tronsonului de autostradă care se va întinde între Gurasada şi Holdea, pe 21,2 kilometri, a fost atribuit asocierii de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA.

Autostrada Deva - Lugoj

Iniţial valoarea proiectului a fost estimată la peste un miliard de lei, dar în urma licitaţiilor, potrivit CNADNR, costul estimat investiţiei s-a redus la 580 de milioane de lei, fără TVA. Termenul de finalizare al Autostrăzii Deva – Lugoj, în lungime de 100 de kilometri, a fost stabilit pentru 27 mai 2016.


Vă recomandăm şi:

Cimitir luat din calea autostrăzii Deva – Lugoj: peste 300 de morminte care nu au fost văzute de proiectanţi vor fi mutate

Peste 300 de morminte dintr-un cimitir al comunei Brănişca vor fi deshumate şi apoi strămutate, pentru ca în zonă să poată continua lucrările la autostrada Deva – Lugoj, pe lotul IV. Cimitirul neautorizat din Brănişca a fost descoperit de constructori, după ce iniţial el fusese trecut în planurile de expropriere ca păşune.

Autostrada Lugoj – Deva: al treilea lot a intrat în construcţie. Vom putea circula pe autostradă în primăvara lui 2016

Al treilea lot al autostrăzii Lugoj – Deva a intrat în construcţie. Lucrările la tronsonul rutier al A1 au început în comuna Dobra din judeţul Hunedoara, unde viitoarea autostradă A1 se va intersecta cu DN 68A Deva – Timişoara.

FOTO Cum a ajuns autostrada Lugoj – Deva de râsul internauţilor

Doar unul dintre cele patru loturi ale autostrăzii Deva – Lugoj a fost inaugurat până în prezent, însă doar 17 kilometri dintre cei 27 de kilometri ai tronsonului pot fi folosiţi de şoferi. Proiectul de infrastructură care a costat aproape 700 de milioane de lei a ajuns subiect al ironiilor internauţilor, pentru că autostrada se opreşte brusc în mijlocul unei câmpii.

„Improvizaţia mortală” de la intrarea pe Autostrada Deva – Sibiu va fi asigurată cu un kilometru de parapeţi din beton

Un şir de parapeţi din beton, lung de aproape un kilometru, va despărţi cele două sensuri de mers în zona intrării de pe Drumul Naţional 7 pe autostrada Deva – Sibiu. Amplasarea parapeţilor care vor lega cele două giraţii de la ieşirea din Deva a început în această de dimineaţă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite