Şoseaua Deva – Hunedoara – Călan va fi modernizată. Proiectul prevede o investiţie de 40 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investiţia în modernizarea şoselei Deva – Hunedoara – Călan este estimată la peste 40 de milioane de euro, potrivit Consiliului Judeţean Hunedoara. Instituţia va depune proiectul la Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, pentru a accesa fonduri europene pentru reaizarea lui.

Peste 40 de milioane de euro este valoarea la care a fost estimată învestiţia în modernizarea drumului judeţean Deva – Hunedoara – Călan.

Consiliul Judeţean Hunedoara a aprobat studiul de fezabilitate pentru proiectul de modernizare al şoselei, în lungime de peste 30 de kilometri şi va depune, în această toamnă, proiectul la ADR Vest. În prezent, DJ 687 Deva – Hunedoara – Călan este una dintre cele mai tranzitate şosele din judeţ. Este, de asemenea, şi una dintre şoselele care implică ricuscuri mari penru şoferii care circulă cu viteză excesivă.

Cinci sensuri giratorii noi

Pe tronsonul Deva (Sântuhalm) – Hunedoara au avut loc în ultimii ani mai multe accidente mortale din cauza vitezei şi imprudenţei şoferilor. Drumul se află pe alocuri într-o stare proastă, din cauza traficului greu şi a lucrărilor la reţeaua de canalizare care trece pe sub carosabil. Pe acest tronson vor fi amenajate, conform proiectului CJ Hunedoara, cinci giratorii. Acestea vor fi amenajate la Sântuhalm, Macon, Cristur, Peştiş şi Mânăru.

„Ele sunt absolut necesare pentru limitarea numărului de accidente grave care au loc mai ales la intersecţiile cu drumuri secundare. Proiectul prevede şi lărgirea drumului pe câte două benzi pe sens pe toată lungimea sa, plus un acostament de 75 de centimetri. De la Sântuhalm la Hunedoara va fi amplasat şi un separator de sensuri din beton. De asemenea, dorim să dublăm podurile de la intrarea în Hunedoara astfel încât să se circule pe patru benzi şi în acea zonă. Mai mult, pe partea dreaptă a drumului dinspre Sântuhalm spre Hunedoara proiectul prevede şi o pistă pentru biciclete”, a declarat Tiberiu Balint, vicepreşedintele CJ Hunedoara, potrivit glasul-hd.ro.

Tronsonul Hunedoara – Călan se află într-o stare proastă, singurle lucrări de modernizare efectuate în ultimii ani fiind de astupare a gropilor din carosabil. În luna aprilie, trei oameni şi-au pierdut viaţa, în zona Hăşdat, într-un accident rutier. La scurt timp, în mai multe zone, din cauza denivelărilor de pe şosea, drumarii au montat indicatoare în care şoferi sunt atenţionaţi să reducă viteza la 30 de kilometri pe oră, chiar şi în afara localităţii.  


Vă recomandăm şi:

Şosea modernizată cu fonduri europene. Miniştrii Mariana Câmpeanu şi Ramona Mănescu invitaţi la inaugurare     

Un drum judeţean modernizat cu fonduri europene va fi inaugurat sâmbătă, între comuna Teliucu inferior, de la marginea Hunedoarei, şi Lunca Cernii, iar la eveniment au fost invitaţi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

VIDEO Cum a ajuns şoseaua Hunedoara – Caraş Severin să se oprească în pădure       

Un drum construit pe fonduri de la Uniunea Europeană se opreşte într-o pădure, la ieşirea din judeţul Hunedoara spre Caraş-Severin. Deşi a fost considerat o investiţie strategică menită să îi scoată din izolare pe localnicii care trăiesc în satele de munte din cele două judeţe, în Caraş-Severin nimeni nu a fost interesat de el.

FOTO VIDEO Drum bun spre nicăieri: cea mai ciudată şosea a Hunedoarei se sfârşeşte în pădurile judeţului vecin        

Drumul judeţean construit pe fonduri europene pentru a lega Hunedoara de Caraş-Severin şi pentru a scoate astfel din izolare satele din Munţii Poiana Ruscăi îi duce pe călători în mijlocul unei păduri, la limita dintre judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin. Şoseaua a fost construită doar până la ieşirea din judeţul Hunedoara, în timp ce autorităţile din judeţul vecin nu au continuat proiectul.

Cum s-a lucrat DN 76 Deva – Brad, şoseaua aflată în reabilitare de patru luni

Traficul rutier de pe DN 76 Deva – Brad este aproape sufocat de numărul mare al porţiunilor de carosabil unde se circulă pe un singur sens, din cauza lucrărilor de reabilitare. Şoferii şi localnicii se plâng că în unele zone nu se mai lucrează.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite