Secretele bazelor militare romane care înconjurau Sarmizegetusa. Rămăşiţele lor, vizibile din satelit
0
Ruinele mai multor castre înfiinţate de romani în ţinutul cetăţilor dacice s-au păstrat până în prezent, în munţi, şi oferă detalii preţioase despre amploarea războaielor de cucerire a Daciei.
Vestigiile rămase în urma războaielor epice dintre daci şi romani împânzesc de peste 19 secole ţinuturile din împrejurimile Sarmizegetusei Regia. De atunci s-au păstrat, atât ruinele numeroaselor fortificaţii dacice din munţii Şureanu, dar şi ale mai multor castre romane de marş care împânzeau ţinutul cetăţilor dacice.
Marele zid dacic descoperit în preajma Sarmizegetusei Regia. Ce rol avea colosul din munţii Orăştiei VIDEO
„În caz că cineva aruncă o privire asupra unei schiţe-hărţi pe care sunt marcate castrele romane în discuţie, curbele de nivel şi cotele cele mai importante, dar şi fortificaţiile dacice care alcătuiesc un semicerc imperfect în jurul cetăţii celei mari de la Sarmizegetusa Regia, imediat poate să îşi dea seama că fortificaţiile romane, în cele mai multe cazuri, avuseseră menirea de a încercui cât mai perfect zona întărită de daci. Încercuirea – socotind la nivelul actual al cunoştinţelor noastre – are numai două deschizături, legate între ele, şi anume: spre nord, spre culoarul lat al Mureşului, şi spre est, având în spate două masive muntoase înalte: Munţii Cindrelului şi Munţii Lotrului, până la Pasul Turnu Roşu, în adâncime de aproximativ 76 de kilometri, foarte greu de pătruns”, arăta arheologul Ştefan Ferenczi, în lucrarea „Observaţii cu privire la castrele de marş romane situate în zona cetăţilor dacice din Munţii Şureanu”.
Rolul strategic al castrelor
Fostele tabere militare romane au fost descoperite începând din secolul al XVIII-lea, însă abia în secolul XX au început să atragă atenţia arheologilor. Identificarea i-a ajutat pe oamenii de ştiinţă să reconstituie traseele pe care armata romană le-a făcut pentru a cuceri cetăţile dacice, urmând crestele Parângului, Şureanului şi ale Munţilor Orăştie. „Ce era, de fapt, un castru de marş: era o fortificaţie temporară, cu o incintă constituită dintr-un val de pământ şi un şanţ în faţă, unde romanii stăteau în corturi pentru scurt timp, fiind, de regulă, construite la distanţe de “o zi de marş” (25-30 kilometri) unele faţă de celelalte”, informa Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.
Pe culmile Munţilor Şureanu romanii au amenajat cele mai întinse astfel de tabere, în timpul războaielor cu dacii. În împrejurimile capitalei dacilor au fost identificate de-a lungul timpului cel puţin şase castre de marş romane: Vârful lui Pătru, Jigoru Mare, Comărnicel I, Comărnicel II, Comărnicel III şi Muncel. Alte tabere au fost indicate, mai recent, pe dealurile Prisaca, Şesului şi Cornu Pietrii.
Eficienţa acestor baze militare consta în modul în care răspundeau nevoilor strategice ale armatei romane: de a se deplasa în siguranţă, de a supraveghea căile de acces între tabere şi către cetăţile dacice, de a menţine contactul vizual între trupe, de a comunica eficient pericolul şi a acţiona şi reacţiona în timp util în cazul unor contraatacuri care se dezvoltă rapid. Întăriturile romane puteau bara calea de înaintare a dacilor, lăsând timp trupelor romane să se regrupeze. A contat, de asemenea, locul ales pentru înfiinţarea bazelor militare. Romanii au reuşit să se folosească de unele dintre zonele înalte pentru a avea controlul vizual asupra locurilor vizate în operaţiunile militare. De asemenea, au căutat să controleze trecătorile naturale prin munţi şi rutele de comunicaţie care urmau văile râurilor, pentru a reduce din avantajul barierelor naturale din munţi de care dacii se foloseau pentru a-şi apăra teritoriul.
Castrele, vizibile din satelit
Un astfel de loc a fost Comărnicel, un versant greu accesibil din ţinutul cetăţilor dacice, unde rămăşiţele a trei castre romane, care ocupau împreună peste 13 hectare, pot fi observate chiar şi din satelit. Situat la circa 20 kilometri în linie dreaptă spre sud-est de Sarmizegetusa Regia, muntele Comărnicelul (1.895 metri) poate fi atins fie pe un drum lung şi ocolit, dar uşor, dinspre Godeanul, fie pe un drum mai scurt, dar abrupt, care urcă din valea Pietrosului pe Gruişor şi, apoi, pe Comărnicel, arăta arheologul Constantin Daicoviciu, în raporturile cercetărilor efectuate la sfârşitul anilor ´50.
Castrul octogonal de la Comărnicel. Imagine: Google Earth
„Aici sus, pe Comărnicel, au fost construite trei castre romane temporare, fiind cel mai important punct de intersecţie în care s-au oprit romanii în primul, respectiv în cel de-al doilea război dacic. De unde ştim că opririle au fost în războaie diferite: cronologia este indicată de incinta dublă vizibilă la primul castru. Se remarcă şi porţile “în şicană”, amplasate aproximativ la mijlocul laturilor, specifice acestor castre, denumite ”claviculae” şi ”tituli”. Astfel de castre se numesc castre de marş”, informa Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei. Unul dintre cele trei castre de marş de pe Comărnicel are forma octogonală, cu laturi între 45 şi 160 de metri, iar forma sa amintea de unele imagini de pe Columna lui Traian, informa arheologul Constantin Daicoviciu.
Muncelul. Foto: Daniel Iancu
Un alt presupus castru domina înălţimile muntelui Muncelul (1.565 metri) ale căror pante coboară spre cetăţile dacice Sarmizegetusa Regia şi Feţele Albe. Unii cercetători au susţinut că fortificaţia de pe platoul alpin ar fi putut reprezenta o cetate dacică, ridicată în încercarea disperată a localnicilor de a apăra Sarmizegetusa Regia, în faţa înaintării legiunilor romane pe drumurile de plai din Munţii Şureanu. Astfel de controverse au apărut şi cu privire la „Troianul” ridicat deasupra Peşterii Cioclovina.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Asaltul asupra Sarmizegetusei Regia. Ce au adus 20 de ani de anchete în dosarele aurului dacic furat
Se încarcă comentariile...
