Descoperire uimitoare în munţi, lângă Sarmizegetusa Regia. Ce au lăsat în urmă romanii din anii războaielor cu dacii
0
Pe crestele din vecinătatea Sarmizegetusei Regia, romanii au lăsat în urma lor, în timpul războaielor sângeroase cu dacii, mai multe vestigii istorice importante.
Arheologii au identificat mai multe „castre de marş” ale romanilor, în vecinătatea Sarmizegetusei Regia. Locurile unde armatele împăratului Traian şi-au aşezat taberele prezintă o importanţă deosebită pentru cunoaşterea istoriei războaielor daco-romane.
Secretele fierăriilor din Sarmizegetusa Regia. Cât de pricepuţi erau dacii în metalurgie FOTO
Amfiteatrul din Sarmizegetusa romană, restaurat cu fonduri europene. În ce stadiu a ajuns proiectul
„Castrele de marş” indică traseul pe care romanii au invadat cetăţile dacice, urmând crestele montane ale Parângului, Şureanului şi crestele Munţilor Orăştiei. Cele mai spectaculoase sunt castrele de la Comărnicel.
„Dacă vreţi să ştiţi ce fac arheologii romanişti ai Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, să ştiţi că sunt plecaţi prin munţi, ca să caute ”locuri de bătălii”. Să fim mai specifici: În imagine se vede cel mai spectaculos “castru de marş” din Munţii Şureanu. Aici sus, pe Comărnicel, au fost construite trei castre romane temporare, fiind cel mai important punct de intersecţie în care s-au oprit romanii în primul, respectiv în cel de-al doilea război dacic. De unde ştim că opririle au fost în războaie diferite: cronologia este indicată de incinta dublă vizibilă la primul castru. Se remarcă şi porţile “în şicană”, amplasate aproximativ la mijlocul laturilor, specifice acestor castre, denumite ”claviculae” şi ”tituli”. Astfel de castre se numesc ”castre de marş”. Ce era, de fapt, un castru de marş: era o fortificaţie temporară, cu o incintă constituită dintr-un val de pământ şi un şanţ în faţă, unde romanii stăteau în corturi pentru scurt timp, fiind, de regulă, construite la distanţe de “o zi de marş” (25-30 kilometri) unele faţă de celelalte”, informează Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.
Asaltul asupra Sarmizegetusei Regia. Ce au adus 20 de ani de anchete în dosarele aurului dacic furat
În Munţii Orăştiei, pe crestele şi culmile montane au fost identificate cel puţin şase castre de marş romane: Vârful lui Pătru, Jigoru Mare, Comărnicel I, Comărnicel II, Comărnicel III şi Muncel. Urmele altor castre romane de marş se văd la Târsa şi Bătrâna, dar numărul lor poate fi mai mare, susţin arheologii.
Fortificaţia romană din Sarmizegetusa Regia
Cea mai impunătoare construcţie romană din Munţii Orăştiei se află în Sarmizegetusa Regia. După cucerirea capitalei dacilor, romanii au distrus vechea fortificaţie dacică şi au înfiinţat pe ruinele ei propria „cetate”. „În zidul fortificaţiei sunt utilizate numeroase spolii: tamburi de coloane (segmentul exterior cuprins între Poarta de est şi Poarta de sud), piese din canalele din zona sacră (treptele exterioare incintei cuprinse între Poarta de sud şi Poarta de vest, zona de nord aflată în adiacenţa Porţii de est), clavouri de arce sau dale de porţi”, arată arheologii în Studiul istorico-arhitectural efectuat la Sarmizegetusa Regia.
Fortificaţia romană din Sarmizegetusa Regia (dreapta, în pădure), învecinată incintei sacre (stânga). Foto: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei / dr. Felix Marcu
Fortificaţia antică din Sarmizegetusa Regia, învecinată incintei sacre, are o suprafaţă de trei hectare. Dimensiunile maxime sunt de circa 240 metri pe direcţie longitudinală şi de 155 de metri pe direcţie transversală, pe segmentul corespunzător direcţiei definite de Poarta de vest şi Poarta de est, menţionează autorii cercetării arheologice.
„Accesul în interiorul fostei fortificaţii se face prin intermediul a trei deschideri, denumite Poarta de sud, Poarta de est şi Poarta de vest. Urmărind traseul drumului antic, se presupune că Poarta de vest reprezenta accesul principal în fortificaţie, Poarta de est făcea legătura cu zona sacră, iar Poarta sudică avea un rol secundar”, arată autorii Studiului istorico-arhitectural efectuat în 2019.
Zidurile fortificaţiei au grosimea cuprinsă între 3 şi 4 metri, iar înălţimea conservată nu depăşeşte 1,2 metri.
„Tehnica de construcţie este caracterizată de utilizarea blocurilor de parament simplu aşezate, între care a fost aşezată umplutura emplectonului. Spre deosebire de zidurile de epocă dacică, paramentele nu au fost legate cu tiranţi de lemn”, arată arheologii.
La începutul anilor ´80, fortificaţia militară a fost restaurată şi tot atunci a fost schimbată configuraţia Porţilor de vest şi de est. În timpul săpăturilor arheologice din această vară de la Poarta de est, oamenii de ştiinţă au stabilit că lucrările de restaurare efectuate în urmă cu patru decenii au modificat substanţial aspectul monumentului faţă de cel din Antichitate.
În prezent, fortificaţiia ale cărei ziduri se întind pe aproape un kilometru este inclusă într-un nou proiect de restaurare, derulat de Institutul Naţional al Patrimoniului, Consiliul Judeţean Hunedoara, în colaborare cu o fundaţie românească şi un partener norvegian. Proiectul a fost lansat în 2020 şi va dura 43 de luni, iar lucrările sunt estimate la 2,75 de milioane de euro şi vor fi finanţate prin Granturile SEE 2014-2021.
Se încarcă comentariile...
