Femeie salvată de un jandarm după ce a fost bătută în incinta unei bănci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un jandarm din Hunedoara a intervenit în ajutorul unei femei, pe care fostul concubin a lovit-o chiar în sediul unei bănci. Jandarmul se afla în timpul său liber însă nu a rămas impasibil faţă de drama victimei.

A intervenit în forţă pentru a opri un tânăr care lovise o femeie, chiar în sediul unităţii bancare în care aceasta intrase.

„Jandarmul l-a imobilizat pe agresor şi a solicitat personalului unităţii bancare să anunţe incidentul la numărul de urgenţă 112. În scurt timp, la faţa locului, a sosit un echipaj de poliţie care a preluat agresorul. Bărbatul, în vârstă de 35 ani, domiciliat în municipiul Hunedoara, a fost sancţionat de poliţie cu amendă contravenţională”, a precizat căpitanul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.

Potrivit jandarmilor, hunedoreanca agresată fusese concubina bărbatului, iar incidentul dintre cei doi a pornit în urma unor neînţelegeri mai vechi.

Vă recomandăm şi:

Cauzele dublei tragedii din spital: cei doi prunci decedaţi în maternitate au fost răpuşi de pneumonii acute

Crimă cu premeditare: ucigaşul doctoriţei din Hunedoara şi-a povestit viaţa alături de ea în biletul de adio

Motivul dublei tragedii din Hunedoara: doctoriţa ucisă de fostul soţ nu voia să îi dea 50.000 de euro şi două covoare

Coincidenţă sinistră: doi nou-născuţi au murit în maternitatea din Hunedoara

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite