VIDEO Amplă acţiune antidrog la Galaţi. Peste două kilograme de droguri găsite, trei suspecţi reţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Descinderile au avut loc joi, 6 august 2020, fiind vizate opt locaţii din municipiul Galaţi. Au fost duse la audieri 13 persoane, dintre care trei au fost reţinute şi urmează să fie prezentate pentru mandate de arest preventiv.

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Galaţi au efectuat opt percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară fără drept de droguri de risc şi de trafic şi consum de droguri de risc şi mare risc. Trei tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Percheziţiile au avut loc la data de 6 august 2020, după ce, în aceeaşi zi, în cadrul unei acţiuni organizate pentru combaterea traficului şi consumului de droguri de risc şi mare risc, o persoană a fost surprinsă în flagrant delict, în timp ce încerca să vândă droguri.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost găsite şi ridicate următoarele bunuri: 125 de comprimate de ecstasy, aproximativ 2.000 de grame de cannabis, 2 grame de pulbere MDMA, 17 grindere metalice, 4 cântare electronice, 15 telefoane mobile, un laptop, un autoturism, 4.950 de lei şi 1.740 de euro.

Poliţiştii au pus în executare 13 mandate de aducere şi, după audierea persoanelor, la sediul DIICOT Galaţi, trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 23 de ani, au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Vă mai recomandăm şi:

Ultimul mare scandal în care a fost implicat Clanul Duduienilor, al cărui lider Emi Pian a fost ucis recent

Corupţia din vămi, de neoprit. Cum s-a reinventat industria şpăgilor după descinderile fără precedent din 2010

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite