Un băiat de 16 ani din Vaslui și-a atacat prietenii cu care a mers la colindat și le-a furat banii

0
Publicat:

Un adolescent din comuna vasluiană Zorleni a fost reţinut de poliţişti pentru tâlhărie calificată, fiind anchetat pentru că le-a furat banii unor copii cu care a mers la colindat.

Judecătorii au emis un mandat de arestare pe numele băiatului de 16 ani FOTO arhivă Adevărul
Judecătorii au emis un mandat de arestare pe numele băiatului de 16 ani FOTO arhivă Adevărul

„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii bârlădeni au stabilit faptul că, pe data de 31 decembrie 2022, la ora 21:00, persoana bănuită de comiterea infracţiunilor cercetate, aflată la urat cu persoanele vătămate, trei minori, în vârstă de 14 ani, din comuna Zorleni, prin folosirea violenţei şi a ameninţărilor, le-ar fi deposedat de diverse sume de bani”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

 Pe 2 ianuarie 2023, în urma administrării probatoriului, faţă de minorul de 16 ani a fost luată măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost prezentat în fața judecătorilor de la Judecătoria Bârlad, care au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a persoanei cercetate.

Tâlhăria din mașină, noua metodă de jaf la Brăila

Un alt adolescent a fost protagonistul unei tâlhării ieșite din tipare. Polițiștii din cadrul Secției 5 poliție Rurală Viziru au reținut, în 24 octombrie 2022, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, doi tineri, în vârstă de 17 și 22 de ani, ambii din comuna Tufești, cercetați pentru tâlhărie calificată.

„În noaptea de 24 octombrie,, în jurul orei 1,00, pe raza localității Tufești, cei doi tineri au coborât dintr-un autoturism ce se deplasa în spatele unui tânăr aflat pe bicicletă, în vârstă de 16 ani, din comuna Stăncuța, pe care l-ar fi lovit cu un băț în zona capului și i-ar fi sustras telefonul mobil”, au precizat reprezentanții IPJ Brăila.

Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz și continuă cercetările pentr tâlhărie calificată. Pe 25 octombrie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței i-a plasat sub control judiciar pe cei doi tineri pentru o perioadă de 60 de zile.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite