Bebeluș de cinci luni salvat miraculos de o tumoare cerebrală. „E ca și cum s-ar fi operat singur” VIDEO

0
Publicat:

O echipă de medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu" Iaşi a reuşit să extirpe o formaţiune tumorală cerebrală de trei centimetri de la o fetiţă în vârstă de 5 luni din Galați. Bebelușul este acum bine și se recuperează sub supravegherea medicilor.

Miruna și mama ei, Nicoleta FOTO captură video Spitalul de Urgență Iași
Miruna și mama ei, Nicoleta FOTO captură video Spitalul de Urgență Iași

Mama bebeluşului, Nicoleta Hurdui, povesteşte ce simptome a avut copilul şi cum a ajuns la spitalul din Iaşi.

„Era sănătoasă, nu am avut nicio problemă cu ea până acum. Dintr-odată a avut două vărsături şi am zis să mergem cu ea la Galaţi, că nu ştiam despre ce este vorba. Toate analizele de sânge erau bune, dar ea totuşi vomita şi nu ştiam ce să facem. Doctorii de la Galaţi ne-au spus să venim la Iaşi. Aici, i s-a făcut CT şi RMN, iar medicii ne-au spus că are tumoră şi lichid la cap. Prima operaţie a fost pentru lichid. A doua oară, pentru tumoră. Acum sperăm să fie bine. Vedem semne că zâmbeşte, gângureşte singură, dă din mânuţe, din picioare. Însă este foarte greu. Mai am un băieţel acasă şi o fetiţă. Băieţelul este cu handicap, iar ceea ce este acum cu ea este foarte greu", spune cu emoție mama bebeluşului.

Neurochirurgii de la Spitalul Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. N. Oblu" din Iaşi au decis să intervină chirurgical pentru a salva viaţa bebeluşului.

„Un copil de trei luni s-a adresat clinicii noastre pentru un sindrom de hipertensiune intracraniană, datorată existenţei unei tumori care bloca scurgerea fiziologică a lichidului cefalorahidian, care curgea în canalul spinal. A fost o provocare pentru echipa medicală, volumul de sânge al copilului fiind destul de mic, reprezintă 20% din greutatea acestuia, ceea ce înseamnă că avea în jur de 700 de mililitri de sânge. Împreună cu echipa medicală, am reuşit să scoatem în integralitate această tumoră (neuroblastom - n.r). Pot să vă spun că acest copil ne-a ajutat enorm prin dorinţa lui de a trăi. Este ca şi cum s-ar fi operat singur. După ce am deschis calea anatomică către leziune, această tumoră parcă a ieşit singură. Copiii sunt o minune, sunt o minune în viaţa părinţilor. Acest copil este un luptător şi mă bucur că am participat la salvarea vieţii sale", a explicat managerul spitalului, conf. univ. dr. Lucian Eva, coordonatorul echipei medicale care a efectuat intervenţia. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite