Operația de îndepărtarea frunții care i-a salvat viața unui bărbat. S-a luptat cu tumorile de la 15 ani

0
Publicat:

La vârsta de 15 ani, Ido Simyoni a fost diagnosticat cu displazie fibroasă, o afecțiune rară care determină formarea unui țesut asemănător cicatricilor în loc de os, generând tumori benigne. Cu timpul, aceste tumori au invadat fruntea, orbita și osul de sub creier, punându-i în pericol viața.

Ido Simyoni FOTO Today.com
Ido Simyoni FOTO Today.com

Simyoni are, în prezent 41 de ani și este din Queens, New York. De-a lungul vremii, el a învățat să trăiască cu efectele afecțiunii, care și-a pus amprenta atât asupra aspectului său fizic, cât și a sănătății sale. Totul până într-o dimineață, la mijlocul anului 2022, când „s-a trezit foarte, foarte umflat”.

„Asta mi-a indicat că ceva nu este în regulă”, a spus el, pentru TODAY.com.

Așa că a decis să găsească un nou neurolog - cineva cu o experiență vastă în displazia fibroasă. Cazul lui era foarte complicat, având în vedere apropierea de craniu și de creier.

Eforturile medicilor au inclus îndepărtarea tumorilor și înlocuirea osului deteriorat, însă complicațiile au persistat. Osul înlocuit s-a micșorat treptat, provocând lovituri dureroase în frunte și făcându-l vulnerabil la infecții care puteau ajunge ușor la creier.

După două operații la cap, Simonyoni trăiește viața din plin și chiar își asumă următorul obiectiv: să alerge toate cele șase maratoane mondiale majore, în 2024.

Ultimele intervenții chirurgicale la care a fost supus

Dr. Netanel Ben-Shalom, neurochirurg la Spitalul Northwell Lenox Hill, spune că displazia fibroasă este o afecțiune rară care afectează structurile feței craniene și poate duce la compresia creierului sau ochilor, necesitând intervenții chirurgicale. În cazul lui Simyoni, displazia fibroasă a afectat sinusul frontal, orbita și osul de sub creier, necesitând proceduri complexe pentru reconstrucție.

Prima intervenție chirurgicală, efectuată în mai, a implicat îndepărtarea osului pentru a curăța infecția și pentru a repara bariera dintre nas și creier. După șase săptămâni de recuperare, a urmat a doua intervenție, în august, în care un implant 3D personalizat a fost folosit pentru a reconstrui craniul lui Simyoni.

image

Procesul de recuperare nu a fost ușor. Ido Simyoni a trecut prin perioade dificile, dar acum spune că începe să se simtă din nou el însuși. Deși a avut momente înfricoșătoare, a găsit forța de a-și relua viața activă, inclusiv alergarea.

Povestea sa de viață

Simyoni a avut prima intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unei tumori la vârsta de 15 ani.

„De fapt (au făcut o intervenție chirurgicală) prin ochi”, povestește bărbatul.

La vremea respectivă, el și familia sa locuiau în Israel, unde exista un singur medic familiarizat cu afecțiunea sa. Simyoni spera că după această intervenție chirurgicală totul va fi bine, dar când avea 17 ani, medicii au găsit o altă tumoare care creștea în învelișul protector al creierului său.

„Nu a intrat în creier, dar era pe aproape. Atunci au îndepărtat acea tumoră și apoi mi-au spus: Ai terminat, asta a fost”, își amintește el

Timp de aproape un deceniu, a trăit fără să mai aibă nevoie de nicio intervenție chirurgicală. Apoi, când avea 26 de ani, a făcut o altă tumoare. În timp ce se recupera în secția de terapie intensivă neurologică, i s-a scurs prea mult lichid cefalorahidian și a crezut că nu va supraviețui.

„Îmi amintesc că mi-am luat rămas bun de la mama și de la sora mea”, spune Simyoni.

Din fericire, a supraviețuit. De la acea intervenție chirurgicală, acum aproape 15 ani, osul care îi înlocuia fruntea a început să se micșoreze, făcându-i capul să aibă adâncituri vizibile și, în cele din urmă, ducând la infecții frecvente în cavitatea nazală și dureri de cap.

Totuși, nu a lăsat nimic să-l împiedice să se bucure de viață și, în timp, a devenit un alergător de maraton. Totul până anul trecut, când a observat că are nevoie de mai multe medicamente pentru a-și potoli durerile de cap zilnice.

Ambiții mari pentru anul următor

În 2024, Simyoni își propune să alerge cele șase maratoane majore mondiale - New York City, Chicago, Boston, Berlin, Tokyo și Londra. El a câștigat un loc în toate, cu excepția Londrei și New York City. A alergat cele șase maratoane anul trecut înainte de operație și a terminat mai multe sub trei ore.

image

„Sunt o persoană foarte pozitivă, dar îmi place foarte mult să mă pregătesc pentru ce e mai rău. Trebuie să mă pregătesc pentru vremea în care nu voi mai putea alerga, așa că de aceea am vrut să termin cele șase maratonane”, a spus el.

Simyoni vrea să-i inspire pe alții și speră că povestea lui îi încurajează pe alții care se confruntă cu condiții de sănătate sau alte dificultăți.

„Este decizia ta cum vrei să trăiești. Este decizia ta despre cum vrei să lupți”, subliniază Ido Simyoni.

El își propune să fie un exemplu de perseverență și să arate că, indiferent de provocări, putem ieși mai puternici.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite