Au incendiat o casă și au încercat să pună foc încă unei clădiri. Unul dintre piromani a fost reținut

0
Publicat:

Polițiștii gălățeni au identificat doi bărbați care au incendiat o casă în comuna gălățeană Tulucești și intenționau să facă același lucru la un alt imobil din aceeași localitate.

Una dintre casele vizate de piromani a fost incendiată FOTO Shutterstock
Una dintre casele vizate de piromani a fost incendiată FOTO Shutterstock

Un bărbat a fost reţinut de poliţişti iar altul este cercetat în libertate, după ce au incendiat intenţionat o casă şi au încercat să pună foc la un alt imobil, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Potrivit sursei citate, la data de 3 ianuarie, Poliţia Galaţi a fost sesizată telefonic prin 112 cu privire la faptul că la ieşirea din localitatea Tuluceşti a izbucnit un incendiu la o locuinţă. Din verificările preliminare s-a stabilit că imobilul unde a izbucnit acest incendiu aparţine unui bărbat, de 42 de ani, din localitate, imobil care nu este însă locuit.

Incendiul a afectat în totalitate acoperişul acestui imobil pe o suprafaţă de circa 100 mp. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru distrugere din culpă.

„Ulterior, la data de 11 ianuarie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Tuluceşti au fost sesizaţi de o femeie, cu vârsta de 34 de ani, din municipiul Galaţi, cu privire la faptul că în perioada 29.12.2022 - 11.01.2023, persoane necunoscute ar fi pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor şi apoi, prin efracţie ar fi pătruns într-un imobil care îi aparţine, care nu este locuit şi care se află pe raza localităţii Tuluceşti, cu intenţia de a-l incendia”, au precizat reprezentanții IPJ Galați.

Incendiere intenționată

Poliţiştii au constatat că imobilul se învecinează cu proprietatea bărbatului de 42 de ani, unde a izbucnit incendiul din 3 ianuarie. În podul acestui imobil a fost găsit un dispozitiv artizanal anume conceput pentru declanşarea unui incendiu, astfel că a fost efectuată cercetarea la faţa locului.

A fost întocmit un dosar penal pentru tentativă la infracţiunea de distrugere prin incendiere.

În context, ambele cauze au fost preluate în vederea continuării cercetărilor de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi - Biroul Investigaţii Criminale, iar după efectuarea de activităţi de investigare, verificare şi cercetare, s-a concluzionat că cele două imobile învecinate au fost vizate de acte de incendiere intenţionată, cu produse inflamabile, fiind stabilit şi un cerc de suspecţi.

Ulterior, au fost puse în executare două mandate de percheziţie domiciliară şi două mandate de aducere la persoanele bănuite de comiterea acestor fapte, fiind vorba de doi bărbaţi din comuna Tuluceşti, cu vârsta de 47 de ani, respectiv 48 de ani.

După audieri şi după administrarea materialului probator, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a bărbatului de 47 de ani, iar faţă de celălalt bărbat cercetările vor fi continuate în stare de libertate. Persoana reţinută va fi prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite