Autorități incapabile să facă un sens giratoriu. Soluția ingenioasă într-o intersecție cu multe accidente rutiere

0
Publicat:

Un document asteptat de la CNAIR întârzie realizarea unui sens giratoriu la intersecția dintre drumul național 15D cu drumul județean 248, acolo unde în ultimii ani au avut loc mai multe accidente de circulație.

Intersecția dintre DN 15D cu DJ 248FOTO Google Maps
Intersecția dintre DN 15D cu DJ 248FOTO Google Maps

O situație care frizează absurdul împiedică realizarea unui sens giratoriu într-o zonă unde s-au produs în ultimul an numeroase evenimente rutiere. Este vorba despre intersecția drumului național 15D cu drumul județean 248.

Autoritățile nu au reușit nici până acum să identifice cui aparține terenul din zona amintită, iar până când nu se stabilește proprietarul, nu se poate realiza sensul giratoriu.

În lipsa documentului care ar trebui eliberat de CNAIR,  Consiliul Județean Vaslui a găsit o soluție de avarie: a montat limitatoare de viteză și a mărit de trei ori semnul STOP de la intrările în intersecție, astfel încât să fie văzut mai bine de către șoferi.

La ultima ședință a Consiliului Județean Vaslui, consilierul Gelu Veziteu a încercat să introducă pe ordinea de zi un proiect pe lista de obiectivelor de investiții care se pot finanța din excedentul bugetar al județului Vaslui. Este vorba despre sensul giratoriu amintit anterior, din localitatea Podeni, comuna Vulturești, care ar urma să fie construit la intersecția DN 15D cu DJ 248.

Numeroase accidente cu pierderi de vieți omenești

În intersecția menționată au avut loc în ultimii ani numeroase accidente rutiere, soldate cu pierderea de vieți. Ultimul eveniment rutier grav a avut loc anul trecut, în luna martie, când o ucraineancă a pierdut controlul volanului și s-a izbit frontal de un microbuz în care se aflau opt persoane.

În urma impactului, nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar șapte dintre ele au fost transportate la spital. Pentru evitarea unor astfel de tragedii, o parte a consilierilor județeni a cerut conducerii CJ Vaslui ca din excedentul de 47,4 milioane de lei, să aloce 1,5 milioane lei pentru realizarea sensului giratoriu.

Propunerea nu a trecut, deocamdată, pentru că de doi ani este așteptat un răspuns de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care trebuie să transmită cine este proprietarul terenului din zonă, astfel încât investiția să poată fi demarată.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite