Tarifele la serviciile publice, majorate ameţitor în Vrancea, de la 1 iulie. Apa rece, canalizarea, gunoiul şi transportul în comun, mai scumpe cu 15-25%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apa rece va fi mai scumpă de luna viitoare
Apa rece va fi mai scumpă de luna viitoare

O parte din tarife au fost deja aprobate de aleşi, altele urmează să intre în dezbaterea consilierilor  în cel mai scurt timp. Cer este că tarifele la serviciile publice de primă necesitate vor creşte ameţitor.

Operatorul de apă canal din Vrancea a anunţat că de la 1 iulie va majora tarifele la apă şi canalizare, cu aproximativ 20%. Astfel metrul cub de apă va creşte de la 4,42 lei la 5,75 lei, fără tva, iar canalizare de 4,52 lei. Tot de la 1 iulie focşănenii vor plăti cu doi lei plus şi pentru gunoiul menajer, iar tarifele la transport public cresc de la 2 lei/călătoria la 2,5 lei/călătoria.

Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice a avizat noile tarife pentru operatorii regionali din acest sector.

Tarifele au fost majorate, atât la furnizarea apei potabile cât şi la canalizare. De aceste majorări nu vor scăpa nici vrâncenii abonaţi la serviciile Companiei de Utilităţi Publice Focşani, avâdn în vedere că deţine monopol pe piaţa din Vrancea.

De la 1 iulie se vor va majora tarifele la apă şi canalizare, cu aproximativ 20%. Astfel metrul cub de apă va creşte de la 4,42 lei la 5,75 lei, fără tva, iar canalizare de 3,78 lei/mc la 4,52 lei/mc.

Noile tarife avizate de ANRSC plasează CUP SA Focşani în topul nedorit al celor mai mari valori, la nivel naţional, respectiv locul 10 în ceea ce priveşte cele mai scumpe preţuri la apa potabilă şi locul 3 în ceea ce priveşte cele mai scumpe tarife la canalizare.

Săptămâna aceasta, consilierii locali din Focşani au votat şi noile tarife de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere şi similare în municipiul Focşani.  Localnicii vor trebui să mai scoată din buzunare încă doi lei de persoană, ceea ce înseamnă că noul tarif la factura de gunoi va creşte de la 17 lei/persoană la 19 lei/persoană, aici fiind inclusă şi chiria casetelor în care se colectează deşeurile menajere. Şi în această privinţă, Focşaniul se află în topul celor mai scumpe servicii din ţară.

În aceeaşi şedinţă, s-a aflat la vot şi proiectul privind stabilirea tarifelor pentru legitimaţiile de călători aferente serviciului public local de transport urban de călători în municipiul Focşani. Astfel, un bilet de călătorie cu autobuzele SC Transport Public SA va fi mai scump cu 25% - de la 2 lei la 2,5 lei. De asemenea, s-au modificat şi valorile abonamentelor: abonamentul cu 30 de călătorii va fi 62,5 de lei, abonamentul lunar fără limită de călătorii pentru elevi va fi 84 de lei, abonamentul lunar fără limită de călătorii pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora va fi 55 de lei, abonamentul cu 20 de călătorii pentru pensionari – 50 de lei, abonamentul lunar fără limită de călătorii pentru veterani de război, văduve de război, eroii şi urmaşii revoluţiei de la 1989, foştii deţinuţi politici, persecutaţi politic din motive etnice, donatori de sânge şi alte categorii de persoane stabilite prin legi speciale – 84 de lei.

Vă mai recomandăm:

Troc în Consiliul Local. Tarife majorate la gunoi pentru focşăneni, la compensaţie cu locuri retribuite în CA la Salubritate

Noi creşteri de tarife la Focşani. Cât va costa o călătorie pe transportul public de călători
 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite