Troc în Consiliul Local. Tarife majorate la gunoi pentru focşăneni, la compensaţie cu locuri retribuite în CA la Salubritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
consiliul local focsani

Focşănenii vor plăti cu doi lei în plus la factura de gunoi menajer, după ce în toamna anului trecut au mai trecut printr-o majorare similară.

Interesele aleşilor locali sunt mai presus de cele ale cetăţenilor. O demonstrează votul din şedinţa extraordinară a Consiliului Local Focşani de miercuri după-amiază, când s-au aprobat noile tarife majorate pentru gunoiul menajer.

Asta după ce consilierii PNL-USR au respins în patru şedinţe consecutive aceste creşteri, sub motivaţia că focşănenii nu trebuie să sufere din cauza managementului defectuos al societăţii aflată în subordinea municipalităţii.

În şedinţa de miercuri. primarul PSD Cristi Misăilă a reuşit să-i umilească pe consilierii majoritari, inclusiv printr-un atac la preşedintele liberal al Consiliului Judeţan Vrancea, Cătălin Toma, vinovat în opinia sa că nu a finalizat proiectul Vrancea Curată, început în anul 2009 de fostul preşedinte al CJ, Marian Oprişan.

"Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, domnul Cătălin Toma, nu este în stare nici la acest moment să finalizeze caietele de sarcini şi să scoată la licitaţie gestiunea gropii de gunoi de la Haret şi a procesului de colectare prin Vrancea Curată. Tot ce am propus aici am făcut să avem continuitate la ceea ce înseamnă colectarea gunoiului menajer de la populaţie", a spus primarul Cristi Misăilă, într-o intervenţie online, având în vedere că se află în concediu în Grecia.

Singura abţinere la vot a aparţinut viceprimarului PNL, Ana Maria Dimitriu, care a cerut amânarea proiectului pentru şedinţa ordinară.

Prin urmare, localnicii vor trebui să mai scoată din buzunare încă doi lei de persoană, ceea ce înseamnă că noul tarif la factura de gunoi va creşte de la 17 lei/persoană la 19 lei/persoană, aici fiind inclusă şi chiria casetelor în care se colectează deşeurile menajere.

Revenind la interesele aleşilor, despre care am pomenit mai sus, să spunem că aprobarea noilor tarife s-a făcut în urma un troc politic, în sensul că în Consiliul de Administraţie al CUP Salubritate şi-au mai făcut loc încă două persoane, câte unul de la PNL şi USR, după ce vechiul CA era compus din trei membri PSD. Aşadar, cei care vor lua decizii la CUP Salubritate vor fi de azi înainte Liviu Oloeriu, Cătălin Vrabie şi Marius Manoliu, toţi de la PSD, Nicu Tănase de la PNL şi Petruţ Lupu de la USR. Ei vor primi o indemnizaţie lunară în jurul valorii de 2.500 de lei net. Reprezentantul municipalităţii în Adunarea Generală a Acţionarilor este primarul PSD Cristi Misăilă. 
De altfel, noile modificări din structura de conducere au fost postate pe site-ul CUP Salubritate.

În felul acesta ia sfârşit un conflict pornit încă din luna martie între primar şi consilierii majoritari, care a culminat cu ieşirile măturătorilor în stradă, în luna mai, ameninţaţi cu trecerea în şomaj din cauza pierderilor înregistrate de societate.

Se apreciază că pierderile vor fi acum recuperate din banii încasaţi în plus de la populaţie.

Vă mai recomandăm:

Primarul Focşaniului ameninţă că lasă oraşul în gunoaie. El aruncă vina pe aleşi că nu au aprobat majorarea tarifelor

Tarifele la salubritate se măresc din nou în Focşani, în nici jumătate de an

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite