Slujba din noaptea de Înviere va avea loc în parcul Catedralei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lumina Învierii va veni şi în acest an la Constanţa pe mare, după care va avea loc o scurtă procesiune până în parcul Catedralei Arhiepiscopale, acolo unde va fi oficiată Slujba de Înviere.

O delegaţie a Patriarhiei Române va aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim, sâmbătă seară, iar pe Aeroportul Henri Coandă vor fi reprezentanţi din toate arhiepiscopiile şi episcopiile care vor lua lumina şi o vor duce în localităţile lor. 

IPS Teodosie a spus, marţi, într-o conferinţă de presă, că şi în acest an Lumina Învierii va fi adusă la Constanţa de pe mare, aşa cum a adus-o Sfântul Apostul Andrei.  

„Noi mergem cu lumina pe apă să o aducem, aşa cum a adus-o Sfântul Apostol Andrei, să o aducem pe malul mării şi să o aducem în procesiune. Mă aşteaptă un sobor de preoţi şi de diaconi pe malul mării, unde voi coborî din barcă cu Lumina şi voi veni aici ca să dăm Lumină chiar înaintea acestui loc pregătit pentru slujire din parcul Catedralei”, a spus IPS Teodosie.

Sâmbătă, în jurul orei 23.45, va ajunge cu lumina la mal şi va merge în Parcul Catedralei pentru Slujba Învierii. 

Slujbele IPS Teodosie, oficiate în Catedrala arhiepiscopală "Sf. Ap. Petru şi Pavel",anunţate anterior, pot fi urmărite şi video, pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului: 

https://www.facebook.com/arhiepiscopiatomisului.ro/

În Sfânta şi Marea Miercuri, 4 aprilie, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, IPS Teodosie va oficia:

- ora 8.00 - Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfinţite;

- ora 17.00 - Denia.

În Sfânta şi Marea Joi, 5 aprilie, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Ierarhul Tomisului va săvârşi:

- ora 8.00, Sfânta Liturghie, în cadrul cărei se pregăteşte Sfânta Împărtăşanie pentru cei bolnavi, care se păstrează pe masa Sfântului Altar tot timpul anului;

- ora 17.00, Denia celor 12 Evanghelii,  care relatează Pătimirile Domnului Iisus Hristos.

În Sfânta şi Marea Vineri, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa:

- ora 10.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia slujba Vecerniei, în cadrul căreia va fi scos Sfântul Epitaf din Sfântul Altar.

Sfântul Epitaf este o icoană pictată pe pânză, ce înfăţişează punerea în mormânt a Domnului. Este scoasă în procesiune în Vinerea cea Mare şi aşezată pe masă, în mijlocul bisericii, şi înfăţişează Trupul mort al Domnului, iar masa simbolizează mormântul Mântuitorului. 

-  ora 18.00, Denia Prohodului.

În Sfânta şi Marea Sâmbătă, de la ora 8.30, ierarhul va face o vizită pastorală la Penitenciarul Poarta Albă, unde va oficia Sfânta Liturghie la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” în prezenţa persoanelor private de libertate. Totodată, va sfinţi Pasca ce va oferită în noaptea de Înviere şi va ţine un cuvânt de învăţătură pascal.

Sărbătoarea Învierii Domnului

Sâmbătă, 7 aprilie, la ora 23.45, IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din municipiu (scările de lângă Cazino). Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune până la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei arhiepiscopale, unde, de la ora 24.00, se va oficia Canonul Învierii, urmat, de la ora 1.00, de oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala arhierpiscopală.

Duminică, 8 aprilie, în prima zi de Paşti, începând cu ora 12.00, la Catedrala arhiepiscopală, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulaţie internaţională, simbolizare a universalităţii creştinismului. 

Seara, de la ora 18.00, la Casa de Cultură din Constanţa  Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului va susţine tradiţionalul Concert pascal. Intrarea este liberă. După concert,  ierarhul va întâmpina publicul cu ouă, cozonac şi vin, în tradiţionala ciocnire a oului pascal, dimpreună cu salutul creştin „Hristos a Înviat!”. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite