VIDEO Începe Săptămâna Patimilor. Duminica Floriilor, prima zi din cea mai intensă perioadă a ortodoxiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminica Floriilor este prima zi din Săptămâna Patimilor, care ne aduce aminte de Patimile, Răstignirea şi Îngroparea Domnului. În această perioadă, Biserica invită pe credincioşi la rugăciune mai intensă, în fiecare seară oficiindu-se în biserici slujba Deniei.

Arhiepiscopia Tomisului ne învaţă că termenul „denie” vine de la slavonescul „vdenie“ şi se traduce prin  „priveghere“ sau „slujbă nocturnă“. 

Astfel, denia este slujba utreniei sau „de dimineaţă“, care se oficiază în seara zilei precedente.

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificaţie deosebită, iar deniile pun în valoare acest lucru.

Sfânta şi Marea Luni (denia de Duminică seara) Biserica pomeneşte pe fericitul Iosif care a fost vândut de fraţii săi, prefigurând astfel pe Hristos, cel ce va fi trădat şi părăsit în Patimile Sale.

Sfânta şi Marea Marţi (denia de Luni seară) ne aduce aminte de pilda celor zece fecioare, cinci înţelepte, iar cinci „nebune“, deoarece nu s-au pregătit cum se cuvine pentru întimpinarea Mirelui la nuntă (astăzi ar fi asemănate cu domnişoarele de onoare). În fapt, pilda vorbeşte despre obligaţia morală a fiecăruia dintre noi de a fi pregătit să întâmpine venirea lui Hristos.

În Sfânta şi Marea Miercuri (denia de Marţi seară) se pomeneşte vinderea lui Hristos de către Iuda, unul din cei doisprezece apostoli, precum şi ungerea cu mir a picioarelor Mântuitorului de către femeia cea păcătoasă, gest profetic al viitoarei puneri în mormânt a Domnului.

În Sfânta şi Marea Joi (denia de Miercuri seară) se pomenesc patru momente importante din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos; Cina cea de Taină, ca instituire a Liturghiei creştine; rugăciunea lui Hristos către Tatăl din Gradina Ghetsimani; prinderea lui Iisus şi ducerea Sa la judecată.

Sfânta şi Marea Vineri (Denia de Joi seara, a celor 12 Evaghelii) pomeneşte sfintele şi mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului Hristos. Cele 12 Evanghelii relatează modul în care Hristos a fost prins, judecat pe nedrept, batjocorit, răstignit în rând cu tâlharii şi, în cele din urmă îngropat.

Sfânta şi Marea Sâmbătă (denia de vineri seara – Prohodul Domnului) ne aduce aminte de procesiunea de îngropare a lui Iisus, prefigurată printr-o slujbă în care clerul şi credincioşii stau împreună în jurul Sfântului Epitaf (o pânză pictată cu trupul Mântuitorului, coborât de pe cruce şi înfăşurat în giulgiuri). Totodată, se face pomenire şi de pogorârea Mântuitorului la Iad, ca şi de eliberarea drepţilor de acolo.

În această săptămână credincioşii sunt chemaţi să se ostenească printr-o postire mai aspră Astfel, cine poate, ţine post negru sau ajunează până seara în zilele de Luni, Marţi, Miercuri, Vineri şi Sâmbătă.

Duminică, 1 aprilie, şi Luni2 aprilie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, oficiază denia la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, începând cu ora 17.00.

Tot Luni, de la ora 9.00, IPS Teodosie va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica Greacă din Constanţa (str. Mircea cel Bărtrân, nr. 36). Credincioşii vor putea cinsti moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, aduse de la biserica „Sfântul Nectarie” din Constanţa. 

Pe aceeaşi temă: 

Sărbătoarea Floriilor, ziua care marchează intrarea Domnului în Ierusalim. Peste 1,3 milioane de români îşi serbează onomastica

Ce reprezintă fiecare zi a Săptămânii Patimilor

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite