Revolta operatorilor de plajă din stațiunea Mamaia. „Taxele pentru beach-baruri au explodat și suntem și în ilegalitate”
0Cele 126 de plaje de pe litoralul românesc scoase la licitație anul acesta au fost închiriate, pentru următorii doi ani, la prețuri uriașe. În plus, agenții economici trebuie să plătească și o taxă majorată pentru amplasarea beach-barurilor: 50.000 de lei pentru o construcție de 50 de metri pătrați.
Puși în situația de a-i întâmpina pe turiști, la 1 iunie, cu plajele goale agenții economici se revoltă și spun că, deși plătesc o avere pentru a administra suprafețele de nisip, birocrația le pune bețe în roate.
Licitații organizate târziu
Demersurile pentru licitațiile plajelor pentru care contractele de concesiune au expirat au început în luna martie și s-au terminat pe 10 mai a.c. Agenții economici ceruseră încă de acum șase luni să se facă licitațiile mai repede, tocmai ca să-și poată obține documentația pentru amplasarea de umbrele, sezloguri și beach-baruri înainte să înceapă sezonul estival.
„Nu putem funcționa în legalitate cu beach-barurile, pe perioada sezonului estival 2023. Dacă vrem să funcționăm legal, ne trebuie un punct de lucru construit care se obține cu certificat de urbanism, cu avize de mediu, autorizație de construcție și autorizație de funcționare de la Primărie. Tot ce v-am spus eu acum, ca timp ar însemna luna octombrie, în cel mai fericit caz. Părerea mea este că Ministerul Mediului a transformat operatorii economici de pe litoralul Mării Negre într-o masă de infractori”, a declarat Constantin Cârlan, operator pe o plajă din Constanța.
Reprezentanții Primăriei Constanța spun că ei vor urgenta procesul.
„Direcția de Urbanism este pregătită să preia toate documentațiile și să le rezolve la foc automat. În primul rând, ar fi certificatul de urbanism. De aici trebuie să meargă la instituțiile avizatoare. Cred că acolo va fi o problemă pentru că aceia întârzie și oferă un termen de 30 de zile. Când se vor întoarce la noi pentru autorizația de construire le-am promis că le-o dăm în trei- patru zile. Știam că se va ajunge aici și am dedicat o linie de funcționari special pentru această situație”, a declarat George Mandilă, președintele Organizației de Management Destinația Constanța și Mamaia.
O avere pentru plaje
Agenții economici au plătit bani grei pentru sectoarele de plajă. De exemplu, în Mamaia Nord prețul de pornire pentru zona recreativă a fost de 17,5 lei pe metru pătrat pe an și de 3,5 lei pentru zona sportivă, iar câștigătorul a ajuns să plătească de șase ori prețul pe metru pătrat, în condițiile în care plaja poate fi și de 15.000 metri pătrați. Tarifele au fost stabilite de Ministerul Mediului prin Administrația Națională Apele Române.
„Noile licitații derulate de Ministerul Mediului au raportat cu mândrie mai mulți bani la bugetul de stat, pentru că tarifele minime de pornire pentru aceste licitații au fost cu 70 la sută mai mari decât la licitațiile anterioare. Nu înțelegem ce s-a întâmplat cu nisipul de pe plajă, poate încorporează energie, curent, lumină, gaz, aur astfel încât tariful să crească atât de mult, deci sunt valori nejustificat de mari pentru operatorii de plajă”, a declarat Corina Martin, președintele de onoare al Asociației Patronale RESTO.
Și, ca și cum nu ar fi suficient, taxa de beach bar a fost majorată de Ministerul Mediului de aproape cinci ori, iar operatorii riscă să nu scoată un leu profit vara aceasta.
„Problema ar fi la prețuri, și nu neapărat la prețul licitat pentru suprafața de nisip, cât la prețul pentru amplasarea beach-barurilor. Aceste prețuri au explodat. În acest moment discutăm de un preț de aproximativ 800 de lei plus TVA. Beach-barurile au mărimi de 50, 100 și 150 de metri pătrați. La cel mai mic beach-bar discutăm de 10.000 de euro, pe care acest operator economic ar trebui să îi achite, în afară de prețul plajei, ceea ce duce la imposibilitatea de a avea un business corect. Încasarea se face mai mult pe weekend, în cursul săptămânii nu ar fi așa mult de încasat, aceasta este problema”, a declarat George Mandilă.
În asteptatea avizelor, operatorii au început să monteze măcar umbrele și sezloguri, pentru ca turiștii ce vor veni de Rusalii să nu îi găsească cu plajele goale. Spun că, deși au investit mai mult decât se așteptau, tarifele pe plajă nu vor crește.
„Am început să amenajăm încet - încet în măsura posibilităților și târziu, pentru că asta este situația, punem umbrele, sezloguri pentru a-i primi cât mai bine pe turiști, de la începutul lui iunie. Noi nu am crescut prețul nici anul trecut, nici acum doi ani, probabil că în iunie vă fi un preț, în iulie un preț, noi discutăm toți pe zonă și în principiu avem cam același preț”, a declarat pentru Adevărul Bianca Casiade, operator pe plajă din Mamaia Nord.
În continuare, turiștii vor găși beach-baruri pe plajele de pe lioral unde contractele de concesiune nu au expirat anul acesta.