Alertă de vremea rea. Weekend cu ploi și ninsori. Județele care intră sub cod galben
0Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ploi importante cantitativ, valabilă până duminică dimineaţa în judeţele Gorj şi Mehedinţi, precum şi o informare de vânt şi precipitaţii mixte, ce vizează arii mai extinse.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 7 noiembrie, ora 10:00 - 9 noiembrie, ora 10:00, în judeţele Mehedinţi şi Gorj, cu precădere la munte, va ploua şi se vor acumula cantităţi de 60 - 80 de litri/mp, scrie Agerpres.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, va fi valabilă o informare de vreme rea în Oltenia, nord-vestul Munteniei şi sudul Banatului, zone în care va ploua pe arii extinse şi se vor acumula cantităţi însemnate de apă, local de 25 - 30 de litri/mp, izolat de peste 40 - 50 de litri/mp.
Temporar, vântul va avea intensificări în masivele sudice, cu rafale de 70 - 80 km/h pe creste, precum şi în sudul Banatului, în special pe parcursul zilei de sâmbătă, cu viteze de 50 - 60 km/h.
În Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.























































