Elevă din România admisă la Stanford, despre Bacalaureat: „Nu servește niciunui scop, ar trebui modificat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ariana Dudună, fost președinte al Asociației Elevilor Constanța și recent admisă la Stanford spune că actualul examen este unul „din inerție” și că ar trebui fie modificat, fie eliminat pentru numite categorii de absolvenți.

Ariana Dudună sursa foto Facebook
Ariana Dudună sursa foto Facebook

Peste 140.000 de absolvenți ai clasei a XII-a se pregătesc pentru sesiunea din iulie a Bacalaureatului, un examen de care depinde tot parcursul vieții lor.

Recent, Asociația Elevilor din Constanța devenită, între timp, Uniune Națională, ceruse renunțarea la acest examen în forma actuală, pentru că presupune memorarea de cantități uriașe de materie pe de rost, și regândirea acestui examen național într-o formă modernă.

Ariana Dudună, fost președinte al AEC, recent admisă la prestigioasă universitate Stanford, este o susținătoare a a acestei idei.

„Consider că examenul din vară de Bacalaureat din România la momentul actual este un examen din inerție, că nu are o direcție clară și că servește mai multe scopuri, fără a-l servi pe niciunul pe deplin. Dacă bacalaureatul ar servi scopul de a fi un examen care atestă finalizarea liceului, atunci ar trebui să fie susținut la mai multe materii, nu doar la trei, poate chiar la toate materiile pe care le studiezi din timpul liceului și ar trebui să se desfășoare pe mai mult timp”, a explicat Ariana Dudună.

Al doilea scop pe care bacalaureatul nostru în servește, dar nu pe deplin, este acela de examen pentru intrarea în învățământul superior. În acest caz, ar trebui să poți să susții de mai multe ori bacalaureatul, pentru că nu este corect.

„În mod evident, dacă eu susțin astăzi bacalaureatul și peste 20‑30 de ani doresc să merg la universitate, o să conteze nota de la bacalaureat, în condițiile în care se schimbă ghidul de subiecte, dificultatea lor, și poate peste 20 de ani aș fi putut să învăț mai bine. Nu este corect ca un singur examen să decidă viitorul copilului, în învățământ superior și nu doar al copilului, ci și al viitorului adult pe vecie", spune Ariana Dudună.

Nu îl ultimul rând, spune elevă eminentă, bacalaureatul ar trebui să fie susținut doar de acei elevi care își doresc să meargă în învățământul superior.

„Acum, majoritatea elevilor trebuie să susțină bacalaureatul nu doar pentru că vor să meargă în învățământul superior, ci și pentru că avem acel COR (Clasificarea Ocupațiilor din România) care nu le permite să muncească aproape nicăieri, fără bacalaureat", a declarat Ariana Dudună.

Ea a exemplificat cu locurile de muncă oferite casierilor de la un magazin alimentar, o meserie care nu presupune multă calificare, însă presupune obligatoriu o diplomă de bacalaureat.

„Din această perspectivă, pentru că bacalaureatul servește trei funcții diferite cea de examen de finalizare a învățământului liceal, cea de examen de intrare în învățământul superior și cea de examen, până la urmă, pentru intrarea pe piața muncii, (unde nu este de suficientă libertate pentru că nu îi permite angajatorului angajatorului să angajeze personalul după cum consideră de cuviință) spun eu că servește trei scopuri, însă pe niciunul pe deplin", a mai afirmat elevă care înclină către înființarea unui nou bacalaureat, care să urmeze doar una dintre cele trei direcții.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite