Cum a reuşit Constantin Bâzu Cantacuzino să transporte în Italia un prizonier american de rang înalt din România, în timpul războiului
0
Muzeul Naţional al Aviaţiei Române îi aduce un omagiu lui Constantin Cantacuzino, un AS al cerului, care la sfârşitul lunii august a anului 1944 a avut de îndeplinit o misiune strict secretă: să-l transporte pe prizonierul de război american cu cel mai înalt grad din România.
În după-amiaza zilei de 27 august 1944, un avion de vânătoare avându-l la manşă pe Constantin ”Bâzu” Cantacuzino, asul Aviaţiei Române, a decolat de pe aerodromul de la Popeşti-Leordeni. Misiunea lui era de a-l transporta pe locotenent-colonelul James Alexander Gunn III, prizonierul de război american cel mai înalt în grad din România, în sudul Italiei, pentru a lua contact cu forţele americane de acolo.
Ofiţerul american încercase să se întoarcă la camarazii săi şi în ziua precedentă, dar bombardierul Savoia-Marchetti SM.79 care îl transporta a trebuit să se întoarcă pe aerodromul de la Popeşti-Leordeni, acuzând probleme tehnice. Soluţia salvatoare a venit de la ”Bâzu” Cantacuzino, care s-a oferit să-l transporte la bordul unui avion de vânătoare.
Avionul Messerschmitt Bf 109 G cu numărul de serie 166133 a fost pregătit special pentru această importantă misiune. Pe aeronavă a fost vopsit drapelul Statelor Unite ale Americii, iar echipamentul radio a fost scos.

În spaţiul strâmt şi întunecos astfel creat în interiorul fuzelajului a urcat pasagerul, locotenent-colonelul Gunn. După un zbor fără incidente notabile, în seara zilei de 27 august 1944, avionul pilotat de ”Bâzu” Cantacuzino a aterizat pe aerodromul San Giovanni, în sudul Italiei.
Două zile mai târziu, pilotul român, escortat de avioane de vânătoare americane, s-a întors pe aerodromul de la Popeşti-Leordeni, pilotând un P-51 ”Mustang”, pe care învăţase să-l piloteze practic în câteva ore. După ce au primit semnalul convenit de la ”Bâzu” Cantacuzino, avioanele United States Army Air Forces s-au întors la bază şi în câteva ore a început operaţiunea ”Gunn”, pentru evacuarea foştilor prizonieri de război americani. Până în ziua de 3 septembrie 1944, toţi cei 1161 de militari ai Statelor Unite au fost evacuaţi în siguranţă la bordul bombardierelor B-17 ale Forţei a XV-a a USAAF.
După ce România a intrat sub ocupaţia sovietică, a părăsit România şi s-a refugiat la Paris, iar ulterior în Spania.

Vă mai recomandăm: