77 de ani de la lupta aeriană dintre Ion Dobran şi Barrie Davis. Cum a decurs întâlnirea foştilor inamici după jumătate de veac

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Dobran şi Barrie Davis Colecţie Revista Forţelor Aeriene
Ion Dobran şi Barrie Davis Colecţie Revista Forţelor Aeriene

În luna iunie a anului 1944, doi tineri locotenenţi, românul Ion Dobran şi americanul Barrie Davis, s-au duelat în aer, victoria fiind câştigată de AS-ul cerului. După jumătate de veac, cei doi s-au reîntâlnit de data aceasta ca prieteni.

Dintre toate bătăliile aeriene pe care le-a purtat Ion Dobran, nu o va uita niciodată pe cea din 6 iunie 1944. Era o zi frumoasă de vară şi liniştită. „Îmi ziceam eu atunci că nu or să vină americanii să ne bombardeze, că aveau treabă acolo, în Normandia, dar nu a fost aşa...“. Americanii au atacat România. 

„Zi memorabilă. Încep să cred că mă nasc în fiecare zi. Aşa se petrec lucrurile de la un timp încoace… Cu Mucenica, Şenchea şi Simionescu, jucăm un Bridge, în Hruba lui Ataki, aşa cum era botezat un bordei cam de cinci pe cinci metri, săpat în pământ de Ţurcanu, prin grija lui Şenchea, şi în care el făcuse un fel de bar. Numai acoperişul ieşea afară deasupra pământului, acoperiş camuflat cu o foaie de cort. Ne deranjează dl. cpt. Şerbănescu, chemând toţi comandanţii de escadrile la dânsul. E vorba de vizita Mareşalului Antonescu la Tecuci şi de aici pe front. În timp ce primeam directive, intră în sală lt. Dinu Pistol, foarte agitat, el care e atât de calm de te scoate din sărite. Formaţie de avioane americane la 100 km de Prut cu direcţia Tecuci. Pentru noi sunt dincoace de linia de interdicţie pe care ne-a impus-o flota, aşa că…bucuroşi. Decolăm în prima alarmă la americani. Fac semn, la întâmplare, ca [fiind] cel mai apropiat în acel moment, lui Panait, să-mi fie coechipier. Până la T-eu şi o bucată de timp în aer se ţine de mine, apoi, cum am plecat de-a valma, neorganizaţi, dispare lipindu-se de altă patrulă. Luăm înălţime deasupra aerodromului. Staţia noastră de radio ,,Albatros’’ comunică: avioane inamice se îndreaptă spre Independenţa. Ştiu vag că aceasta e o staţie de C.F.R., pe Siret, spre Galaţi, deci într-acolo pornesc. 

Ion Dobran şi Barrie Davis

Reîntâlnirea după jumătate de secol 

Merg paralel cu Siretul, căutând să mă apropii de celula lui Bâzu [* – Cpt. av. Constantin Cantacuzino, pilotul de vânătoare cu cele mai multe victorii aeriene dintre români], crezând că Panait e în spate. Rămân, totuşi, mult în urmă şi, la un moment dat, văd de departe formaţiile americane, vag, ca nişte sclipiri. Pus pe direcţie, dau pe radio pentru toţi, capul compas, apoi, încet-încet, mă apropii, luând înălţime. La Galaţi ajung prea târziu, se vede, judecând după efectul bombardamentului, că au fost serios atinse, în special zona aerodromului şi intrarea în tunelul căii ferate. Aici, la Galaţi, e Flotila 3 a lui Make Mărăşescu. La un moment dat, văd în stânga mea şi puţin puţin mai jos două avioane cu bot roşu.

Să fie G-uri [* – avioane Messerschmitt-109G] de la Esc. 56? Pun motorul în plin şi merg paralel cu ele. Între timp, le recunosc după siluetă. Sunt Mustang-uri americane. În sfârşit, de când doream şi clipa asta! Mă uit precaut în urmă. Sunt singur. Nici un Messerschmitt nu e pe aproape; puţin mai jos, tot în stânga, alte siluete, asemănătoare primelor. Caut să iau înălţime mai mare. Îi las să-mi treacă în faţă, urc peste ei câteva bune sute de metri, apoi pic uşor câştigând viteză. Acum am în faţă o patrulă strânsă de Mustang-uri. Ariergarda unei formaţii de bombardiere. Altimetru 6500 m, vitezometru, viteza indicată 440 km/oră, viteza reală către 600, poziţie, imediat est de Bolgrad. 

Fără să mă mai gândesc la urmări, mă angajez în luptă. Ştiam că unul la 4 cu Mustang-urile înseamnă aproape sinucidere… Totuşi atac! Nu fără să-mi treacă prin minte povestea G-ului german care într-o poziţie similară a atacat dar nu a mai putut scăpa, a fost doborât, dar nimic în lume nu mă poate face să dau înapoi. Mă apropii uşor, intru în remuurile celui din dreapta, mergeau fără grijă, în patrulă perfectă, ca la paradă. Pic sub ei. Mă axez exact în spate, încă puţin! Încă! Îl văd crescând în vizor. Acum! Apăs pe trăgaciul (buton) tunului cu degetul mare de la mână dreaptă [şi], simultan, cu arătătorul pe trăgaciul celor două mitraliere cu percutor electric. Rafale succesive ţâşnesc, pe care le corectez uşor după trasoare. Un moment, americanul parcă nu simte nimic, apoi, atins, degajează spre stânga jos pe sub celelalte trei avioane, care, şi ele, alertate, trag dreapta sus într-un evantai protector care vrea să-l acopere. Virez şi eu scurt urmărindu-l puţin, apoi degajez spre înainte către bombardierele care se apropiaseră în vizor. Înainte însă de a degaja, văd că Mustang-ul din faţă începe să scoată fum…’’, a povestit el în volumul „Doi ani de foc pe Messerschmitt. Jurnal de front“.

Ion Dobran şi Barrie Davis

Reîntâlnirea după jumătate de secol 

Pilotul american a supravieţuit. Nu au ştiut nimic unul de altul mai bine de o jumătate de veac până ce americanul a aflat din jurnalul scris de Ion Dobran, care i-a fost şi duşman şi aliat în acelaşi război, amănunte privind lupta aeriană din vara anului 1944. „O vreme, povesteşte Dobran, am corespondat şi, în cele din urmă, Barrie Davis a ajuns în România. Din duşmanii de atunci, care nu încercam decât să omorâm unul pe celălalt, ne-am întâlnit şi ne-am luat în braţe. Am stat câteva zile împreună şi am depănat amintiri, la Bucureşti şi în Poiana Braşov“, povesteşte Dobran întâlnirea de Cartea Recordurilor care a avut loc în anul 2010. 

„În '44, povestea Barrie Davis românului, mi-ai zburat cabina. S-a făcut ţăndări şi m-a rănit la mână. Pentru asta, nu am decât să-ţi mulţumesc, pentru că am primit decoraţia de război «Inimă purpurie»“, iar băiatul lui, care a făcut posibilă întâlnirea celor doi titani ai zborului, i-a spus românului: „Vă mulţumesc că aţi distrus numai avionul şi tatăl meu a scăpat“. 

Celor prezenţi, americanul octogenar le-a mărturisit cu emoţie: „E altfel să văd Bucureştiul de pe pământ decât de la 6.000 de metri, mai ales că astăzi nu trage nimeni în mine“. După câţiva ani, Barrie Davis a murit. Ion Dobran are 102 ani şi trăieşte în Bucureşti. 

În dimineaţa zilei de 6 iunie 1944, puternice formaţii de bombardament din componenţa Forţei a XV-a au decolat din Italia şi, însoţite de vânătoare, s-au îndreptat spre România. Obiectivele acestora erau oraşele Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Craiova, Piteşti şi Râmnicu Vâlcea. Au decolat la alarmă aproximativ 50 de avioane româneşti, din Grupurile 1, 6 şi 7 şi alte 60 aparţinând vânătorilor germani. Au avut loc lupte aeriene, americanii pierzând cel puţin patru sau cinci bombardiere, explică Sorin Turturică de la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I. 

În paralel cu acest atac, din Ucraina au decolat 104 avioane de bombardament B-17 şi 42 avioane de vânătoare P-51. Bombardierele aveau misiunea de a lovi oraşul Galaţi (era vizat aerodromul Flotilei 3 Vânătoare). Surpriza a fost atât de mare, încât populaţia civilă a fost alarmată doar cu câteva minute înainte de explozia bombelor. 

Vă mai recomandăm:

Istoria miilor de români care au luptat voluntar pentru Armata Germană în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial

Povestea ultimului supravieţuitor român al Primului Război Mondial. A murit uitat de stat, în cel mai crunt anonimat

Eroul de pe frontul de Est decorat de mareşalul Ion Antonescu. „De trei ori am pus pistolul la tâmplă şi am vrut să mă împuşc“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite