Accident teribil pe litoral: un tânăr salvamar, ucis de viteza excesivă. Bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce
0Un teribil accident rutier, care a avut loc luni noapte, la ieșirea din Constanța, s-a soldat cu decesul unui tânăr salvamar. Bărbatul în vârstă de 24 de ani a murit pe loc în urma impactului devastator cu sensul giratoriu de pe Bd. I.C.Brătianu. Tragedia ar fi fost provocată de viteza excesivă.

Conform IPJ Constanța, tragedia a avut loc la data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 2.00. Atunci, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul I.C. Brătianu, la ieșire din municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier grav.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 24 de ani, nu ar fi adaptat viteza la configurația drumului și ar fi intrat în coliziune cu amenajarea rutieră a sensului giratoriu.

În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat. Polițiștii au constatat faptul că șoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturismul pe drumurile publice. În acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Conform surselor Adevărul, tânărul care s-a stins din viață fulgerător era salvamar. Pe pagina sa de socializare, curg mesajele de condoleanțe. Toți cei care l-au cunoscut sunt șocați de sfârșitul prematur al lui George Ifrim.
Accident grav cu trei mașini în Mamaia: patru persoane transportate la spital
Pe 27 octombrie 2023, un grav accident de circulație a avut loc în stațiunea Mamaia, în apropiere de Aqua Magic. Trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune puternică, cu pagube semnificative. Unul dintre vehicule a suferit avarii atât de mari încât motorul a fost proiectat la o distanță semnificativă de locul impactului.
Conform presei locale, două dintre mașini circulau dinspre Constanța spre Mamaia Nord, iar unul dintre șoferi a făcut o manevră bruscă, schimbând banda de mers. Acest lucru a dus la coliziunea cu celălalt autoturism, care ulterior a fost proiectat pe contrasens și a lovit frontal un SUV, care circula regulamentar.
Forța impactului a fost atât de mare încât SUV-ul a rupt un stâlp înainte de a se opri, iar motorul celuilalt autoturism a fost găsit la câțiva zeci de metri distanță.