Momentul șocant în care două mașini se izbesc violent pe o șosea. Șapte oameni, la spital VIDEO UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mare parte dintre accidentele rutiere au drept cauză neatenția la volan și / sau încălcarea regulilor de circulație. Un astfel de incident extrem de violent s-a produs zilele trecute pe DN67, în Vâlcea.

UPDATE, ora, 09:00 Din informațiile oferite de către reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea, reiese că în urma acestei coliziuni, șapte persoane au ajuns la spital. Cu toate acestea, a fost considerat un accident rutier ușor, pentru că victimele nu ar fi suferit leziuni foarte grave.

Interesant, după cum am aflat pe surse, este faptul că șoferul care a provocat întregul incident avea permis de conducere doar de patru zile. 

La data de 25 octombrie, polițiștii din Horezu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, soldat cu rănirea mai multor persoane, pe DN 67. Din verificările preliminare efectuate s-a stabilit că, în localitatea Tomșani, la km 155 + 200 m, ar fi avut loc o coliziune între două autoturisme conduse de un bărbat, de 18 ani din localitatea Vaideeni și o femeie de 41 de ani, din localitatea Costești. În urma evenimentului rutier, au fost rănite șapte persoane care au fost transportate la spital.  Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Vâlcea.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Potrivit detaliilor oferite de o cameră de bord a unui participant la trafic, accidentul rutier a avut loc pe DN67, drumul care leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu, miercuri, 25 octombrie 2023, în jurul orei 13,00, în zona Bogdănești Tomșani, pe porțiunea dintre Costești și Horezu.

Din motive încă necunoscute, detalii despre acest eveniment nu au apărut nici în buletinele de presă, nici în informările zilnice prin care se oferă detalii despre acest gen de incident în trafic, nici în ziua accidentului și nici în ziua următoare. În general, se întâmplă acest lucru când coliziunea dintre autovehicule se soldează doar cu pagube materiale, și nu cu victime umane. 

Doar că joi noaptea, în spațiul public au apărut imagini care surprind momentul șocant al coliziunii dintre cele două mașini. Iar din acestea nu reiese că ar putea fi vorba despre un impact violent soldat doar cu pagube.

Din imagini se observă un autoturism de culoare închisă, cu numere de înmatriculare de Vâlcea, și cu semnul începătorului pe parbrizul din spate, care gonește pe contrasens cu mai bine de 100 de km/h, depășind alte mașini.

Deși ar fi putut să reintre oricând pe contrasens, distanța între autoturisme fiind suficientă pentru această manevră, vitezomanul își continuă drumul chiar și când apare marcaj longitudinal continuu de separare a sensurilor de circulație. Pare luat prin surprindere de momentul în care un alt șofer care circula în aceeași direcție a intenționat să vireze la stânga, fără să se asigure, încălcând de asemenea linia continuă.

Impactul violent între cele două mașini a fost imortalizat atât de o cameră de la bordul uneia dintre mașinile depășite de vitezoman, precum și de sistemul de supraveghere al unei case de pe marginea drumului (VEZI VIDEO).  

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite