A murit Daniel Mircioagă, fostul şef la Biroul de Investigaţii Criminale. Avea 48 de ani şi se pensionase de câteva luni
0Poliţiştii constănţeni anunţă că Daniel Mircioagă, fostul şef al Biroului de Investigaţii Criminale, a murit la vârsta de 48 de ani.
Colonel (r) Daniel Mircioagă, fostul şef al Biroului de Investigaţii Crimonale din cadrul IPJ Constanţa, a murit în urma unui infarct. Avea doar 48 de ani şi se pensionase de curând. „Cu lacrimi în ochi, ne luam rămas bun de la colegul nostru, colonel (r) Daniel Mircioagă. Din nefericire, la doar 48 de ani, acesta a decedat, în urma unui infarct.
Fost şef la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa, a fost un poliţist profesionist, un adevărat exemplu de înţelepciune şi verticalitate.
Avea doar câteva luni de când se pensionase, iar vestea trecerii sale în nefiinţă ne-a încărcat inimile de durere, tristeţe şi compasiune pentru familia îndurerată. Sincere condoleanţe!“, anunţă Corpul Naţional al Poliţiştilor din Constanţa.
Vă mai recomandăm: