10.000 de credinciosi la „Bethleemul” României. Soarele a răsărit după codul roșu de zilele trecute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 10.000 de credinciosi au venit, de la primele ore ale dimineții, la „Bethleemul” României, la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei”, din apropierea localității Ion Corvin, cel mai sfânt loc de rugăciune al românilor. După viscolul de zilele trecute, pelerinii au parte de vreme bună.

Mii de pelerinii au venit la Mănăstirea Sfântului Andrei. FOTO: Antonia Ispas
Mii de pelerinii au venit la Mănăstirea Sfântului Andrei. FOTO: Antonia Ispas

Sfântul Apostol Andrei, Cel Dintâi Chemat ucenic al lui Iisus Hristos și ocrotitorul României, celebrat în fiecare an la 30 Noiembrie, aduce an de an mii de credincioși la peștera din Ion Corvin, județul Constanța, considerată a fi cea mai veche biserică creștin ortodoxă din țară.

Crtedincioșii au venit la mănăstire de la primele ore ale dimineții. Dacă zilele trecute viscolul care a lovit Constanța a făcut ca mai multe drumuri județene și tronsoane de drumuri naționale să fie impracticabile, iar elevii nu au mers la cursuri, vremea pare să țină cu pelerinii. Mercurul termometrelor a urcat la 9 grade și este soare. Șansele de ploaie sunt, conform Vremea.ro, de 0%, iar vântul bate cu 11 kilometri pe oră.

În acest timp, pe litoral a apărut un fenomen straniu. După ultima furtună de cod roșu, de la sfârșitul săptămânii trecute, cu valuri de 10 metri, linia apei s-a retras, în unele zone, dincolo de digul de protecție al plajei din stațiunea Mamaia. . În unele zone din stațiune apa nici măcar nu mai atinge digurile, care au rămas golașe, cu scoici pe ele, deși cu câteva zile înainte abia țineau în frâu valurile furioase.

„Este un fenomen care s-a mai întâmplat și în trecut, un fenomen care durează în funcție de condițiile meteo și care generează o expunere a acestor zone de mică adâncime, această retragere a mării care este un fenomen destul de rar la noi. Nu este ceva alarmant: doar că situația actuală a fost această furtună mai rar întâlnită, cu valuri foarte mari și care a afectat destul de mult Marea Neagră, mai ales în est, în zona Rusiei, Soci și alte orașe din zona dar și Crimeea și Georgia” a explicat Radu Timofte, directorul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare Marină “Grigore Antipa”.

Mii se credincioși la Peștera Sfântului Andrei. FOTO: Antonia Ispas
Mii se credincioși la Peștera Sfântului Andrei. FOTO: Antonia Ispas

Cei mai devotați pelerini au sosit deja încă de miercuri la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei”, din apropierea localității Ion Corvin, cel mai sfânt loc de rugăciune al românilor. Este o datină pentru mulți să vină de miercuri seară, ca să ia parte la slujba Vecerniei și apoi să își petreacă noaptea în smerenie, până în ziua sfântă. 

Slujbă în aer liber

Slujba se ține ca și în anii trecuți în aer liber, lângă micuța peșteră a Sfântului Andrei, loc de care dobrogenii au vorbit cu sute de ani înainte de a fi descoperită, transmițând din tată în fiu istoria sa de legendă, înainte să fie oficial recunoscută ca loc sfânt.

Mii de pelerini străbat sute de kilometri doar pentru slujbă, înfruntând distanța și vremea, de regulă capricioasă, ca să asiste la Sfânta Liturghie și să se închine la sfintele moaște ale Apostolului Andrei. Printre aceștia, se numără și zeci de tineri veniți din București, Oradea, Suceava, Sibiu, Iași și Craiova, la invitația Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși din Constanța. Pentru unii dintre ei, această zi în care au prilejul să fie în locul sfânt, cu ocazia unui praznic național, este o mare bucurie și un vis împlinit.

„Eu vin pentru prima dată aici din dorința de a fi mai aproape de locurile pe care Sfântul Apostol Andrei a pășit cu 2000 de ani în urmă. Sentimentele pe care le simt acum, datorită faptului că sunt acasă la Sfântul ocrotitor al țării noastre, sunt de recunoștință, bucurie și speranță”, spune cu emoție Denisa Lascău, președinte ASCOR Oradea. 

Pelerinaj la pestera Sfantului Andrei Sursa foto: Antonia Ispas
Pelerinaj la pestera Sfantului Andrei Sursa foto: Antonia Ispas

„Se cuvine să aducem slavă și mulțumire Sfântului Apostol Andrei ”

La rândul său, Iustin Trotingher, voluntar ASCOR Iași, mărturisește că a venit pentru a se închina în peșteră, impresionat de importanța locului. „Sfântul Andrei este cel care ne-a creștinat ca popor și acest lucru este important atât pentru istoria religioasă a țării noastre, cât și pentru identitatea noastră națională și mă bucur că am această ocazie de a fi împreună cu alți tineri la această sărbătoare”, spune tânărul.

Inițiativa de a-i aduce la Constanța pe tineri din toate colțurile țării îi aparține lui Andrei Florin Ciobanu, președintele ASCOR Constanța. „Se cuvine să aducem slavă și mulțumire Sfântului Apostol Andrei deoarece este încreștinătorul întregii Românii, este cel care a întemeiat biserica ortodoxă pe teritoriul românesc”, spune Andrei Florin Ciobanu, președintele ASCOR Constanța. 

La peștera din Ion Corvin vin oamenii de toate vârstele: pelerini aduși cu autocarele din toate colțurile țării, tineri care vor să asiste la un moment de emoție maximă, oameni în floarea vârstei care-și aduc și ocrotesc cu grijă copiii și părinții.

Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Andrei va începe joi, la ora 8.30, și este oficiată de Înalt Preasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, alături de alți ierarhi, printre care episcopul Siriei, Dimitrie Cherbak.

„Sfântul Apostol Andrei, părintele duhovnicesc al românilor”

„Țara noastă este un pământ binecuvântat de Dumnezeu, cu un relief atât de variat și frumos. În acest pământ, Dumnezeu a pregătit un locaș, peștera, în care, venind Sfântul Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat, și-a găsit și loc de popas, de odihnă, dar și loc de slujire.

Pelerinaj la pestera Sfantului Andrei Sursa foto: Arhiepiscopia Tomisului

Peștera este prima biserică a neamului nostru, nefăcută de mână, cu cea mai profundă semnificație; este Betleemul neamului românesc pentru că, venind Sfântul Apostol Andrei, predicând și slujind aici, a adus pe Hristos. Pentru noi, Hristos S-a născut, a murit și a înviat la peștera Sfântului Andrei, pentru că acolo s-a făcut Sfânta Liturghie. Sfântul Apostol Andrei este părintele duhovnicesc al tuturor românilor”, a declarat IPS Teodosie, pentru „Adevărul”.

Pelerinaj chinuitor, prin noroi, frig şi ploaie, la peştera Sfântului Apostol Andrei

Înaltul ierarh a explicat că, venit în Sciția Mică, în Dobrogea de astăzi, pentru a propovădui, Sfântul Andrei a fost primit de strămoșii noștri „cu mare dragoste”, „Aici nu a fost nicio prigoană asupra apostolului, ci, dimpotrivă, stăruința să mai rămână cu strămoșii noștri. Aici a întemeiat biserici, mănăstiri, a pus ierarhi în cetăți, hirotonindu-i ca apostoli, a pus preoți, a creștinat mulțime din strămoșii noștri. De aceea, avem o mare bucurie să trăim și să fim acum, la sărbătoarea Sfântului Andrei”, spune ierarhul, subliniind că Apostolul Andrei este „primul nostru rugător, părintele nostru spiritual”, ziua imediat următoare, 1 Decembrie, fiind Ziua Națională a românilor.

Slujbă la Peștera Sfântului Andrei. FOTO: Antonia Ispas
Slujbă la Peștera Sfântului Andrei. FOTO: Antonia Ispas

Credincioșii, așteptați la praznic

Călugării mănăstirii s-au pregătit cum se cuvine pentru această zi sfântă, ca să îi întâmpine pe credincioși cu bucuriem dar și cu nenumărate bucate. Sute de pachete cu sarmale de post, pește și chifle proaspete vor fi împărțite pelerinilor, istoviți de drumul îndelungat și de orele petrecute în rugăciune. 

„Vom încerca să păstrăm rânduiala, astfel încât fiecare credincios să poată trece pe la peșteră, să se închine sfintelor moaște și fiecare credincios să plece de aici cu mulțumire. Oamenii vin aici să se roage Sfântului pentru sănătate, în primul rând și pentru copiii lor, pentru binele lor. Suntem încredințați că vremea va fi bună, nu degeaba a fost viforul înainte de această zi sfântă, ca să ne cruțe astăzi”, a afirmat părintele stareț al Mănăstirii Sfântul Andrei, Cosma Mitu.

IMG 0365 jpeg

Pelerinaj la pestera Sfantului Andrei Sursa foto: Arhiepiscopia Tomisului

Ordinea publică este asigurată la slujbă de 200 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanța, care au montat garduri, pentru a-i împiedica pe credincioși să se îmbulzească.

Mânăstirea Sfântului Andrei a rămas fără energie electrică sâmbătă, în timpul furtunii de cod roșu, însă de marți, cu ajutorul autorităților, lăcașul de cult a fost reconectat la rețea. 

Apostolul Andrei, sfântul care a creștinat România

Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida și era pescar, însă după ce a devenit ucenic al lui Iisus Hristos l-a chemat lângă el şi pe fratele său mai mare Simon, cel care va deveni ulterior Apostolul Simon Petru. 

Pelerinajul Luminii, de Sfântul Andrei. Care este semnificația traseului parcurs, anual, la Galați

După Învierea Domnului, Sfântul Apostol Andrei a propovăduit Evanghelia în ţinuturile Bitiniei, Traciei, Macedoniei şi Sciţiei Minor, adică Dobrogea de astăzi, unde „s-a odihnit” înainte de a pleca spre Grecia, unde a fost martirizat.

Potrivit tradiției, Sfântul Apostol Andrei a simțit că este nedemn să fie răstignit la fel ca Domnul Dumnezeul său, așa încât el a implorat să i se facă o cruce de formă diferită. Crucea Sfântului Andrei, în formă de X, este un simbol al umilinței, al pătimirii și al martiriului, fiind cunoscută până în ziua de astăzi drept Crucea Sfântului Andrei. 

IMG 0364 jpeg

Pelerinaj la pestera Sfantului Andrei Sursa foto: Arhiepiscopia Tomisului

Multă vreme, existența peșterii unde a poposit sfântul, venind de pe mare, a fost o legendă locală, transmisă din generație în generație. În anul 1943, avocatul-dascăl-teolog Ion Dinu din Adamclisi şi preotul Constantin Lembrău, din Independenţa, au alcătuit un grup de credincioși și împreună au cercetat locurile până au găsit peștera. Vestigii importante găsite aici i-au încredințat că acesta este locul căutat, iar în 1944 a devenit oficial loc sfânt.

În inimile românilor, acesta este Bethleemul sau cristelniţa poporului român. În apropiere se află și izvorul Sfântului Andrei, făcător de minuni, despre care se spune că a apărut după ce apostolul a bătut cu toiagul în piatră, ca să ostoiască setea ucenicilor săi. 

Pelerinaj la moaștele Sfântului Andrei, la Galați. ÎPS Casian Crăciun: „Veniți să ne închinăm și să ne rugăm împreună”

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite