Proprietarul Napolact mută producţia de brânzeturi din Carei şi Târgu-Mureş la Cluj. Fabrica din Carei se închide din ianuarie 2015
0Proprietarul Napolact, FrieslandCampina România, a anunţat astăzi, 23 mai, că tot ce înseamnă brânzeturi se vor produce în localitatea clujeană Baciu. Atfel, compania mută la Cluj activitatea de tăiere şi ambalare a brânzei de la Târgu-Mureş şi închide fabrica de la Carei (Satu Mare). Motivul: „condiţiile de piaţă dificile, provocate în special de cererea extrem de scăzută“, se arată în comunicat.
Potrivit unui comunicat, proprietarul Napolact, FrieslandCampina România, anunţă că „consumul de produse lactate a scăzut cu mai mult de 6% pe an în ultimii cinci ani, forţând astfel compania să opereze sub capacitatea de producţie în toate fabricile“.
De aceea, producţia de brânzeturi a fost mutată la Cluj, în comuna Baciu. Din ianuarie 2015, fabrica de la Carei se va închide, iar cei 130 de angajaţi „vor primi tot sprijinul companiei în conformitate cu contractul colectiv de muncă, inclusiv plăţi compensatorii şi asistenţă în identificarea noilor locuri de muncă“.
Tot de anul viitor, producţia de brânzeturi de la Târgu-Mureş se va muta la Cluj, însă în judeţul Mureş fabrica nu se va închide precum cea din Satu Mare, ci va produce, în continuare, iaurturi.
„Centralizarea producţiei de brânzeturi are ca scop îmbunătăţirea fundamentală a performanţei noastre, deoarece capacitatea de producţie existent nu mai este sustenabilă. În acest moment, fabrica noastră din Carei operează la mai puţin de 30% din capacitate. Această schimbare este un pas necesar pentru a putea face faţă provocărilor pieţei, pentru a continua să investim în mărcile noastre locale şi pentru a asigura continuitatea afacerii noastre“, a declarat Jan Willem Kivits, directorul general FrieslandCampina România.
Reprezentanţii companiei mai spun că principalul obiectiv al procesului de centralizare este şi creşterea eficienţei, ceea ce va permite companiei să continue să investească în brandul Napolact şi în noi tehnologii.
FrieslandCampina România este parte din compania olandeză FrieslandCampina, organizaţie cu tradiţie în colectarea laptelui şi fabricarea de produse lactate. FrieslandCampina este prezentă pe piaţa din România cu brandurile Napolact, Milli, Oke şi Dots şi oferă o gamă largă de produse: lapte de consum, iaurt, brânză, unt şi gustări pe bază de lapte.
Mai puteţi citi:
Napolact nu pleacă din Cluj. Aici se va produce îngheţată încă cel puţin doi ani