Ipoteză în moartea șocantă a Cameliei Tișe, fosta soție a președintelui CJ Cluj. Mesajul emoționant al Oanei Boc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliția Cluj a precizat că, cel mai probabil, decesul Cameliei Tișe, fosta soție a lui Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a avut cauze patologice. Există ipoteza, neconfirmată oficial, conform căreia ea s-ar fi îmbolnăvit în concediul petrecut în Africa.

Camelia și Alin Tișe au divorțat în 2008. FOTO: Mediafax/Raul Ștef
Camelia și Alin Tișe au divorțat în 2008. FOTO: Mediafax/Raul Ștef

Reprezentanții Poliției Cluj au precizat, pentru Adevărul, că având în vedere că nu s-au găsit urme de violență și nici anumite substanțe sau medicamente care ar fi putut indica o altă cauză a decesului, cel mai probabil, vorbim despre o moarte patologică în cazul Cameliei Tișe. În plus, nu s-a găsit nici o scrisoare de adio sau vreun mesaj în acest sens.

În urma investigațiilor preliminare efectuate de către polițiști și în baza primelor date indicate de medicii legiști, s-a stabilit că moartea nu a fost violentă și nu au fost identificate elemente care să indice posibilitatea unui act de agresiune. În vederea elucidării cu exactitate a circumstanțelor și a cauzelor exacte care au condus la decesul persoanei, este necesară finalizarea raportului de expertiză medico-legală”, se precizează într-un comunicat oficial al Poliției.

Reprezentanții IPJ Cluj au precizat că la data de 5 februarie 2024,, în jurul orei 8.50, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că într-un imobil din municipiu a fost găsită decedată o femeie, în vârstă de 47 de ani.

Ajunși la domiciliul femeii, polițiștii, împreună cu un echipaj medical, au confirmat cele sesizate, fiind demarate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc decesul.

Au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Boală luată în Africa?

O publicație locală a scris că fosta soție a președintelui Cj Cluj a venit de câteva zile dintr-un concediu în Africa, de unde e posibil să se fi infectat cu malarie, o boală specifică zonelor tropicale și subtropicale. 

Malaria este o boală infecțioasă tropicală produsă de un parazit (Plasmodium) care se transmite de la om la om prin înțepătura țânțarului anofel, gazda intermediară pentru dezvoltarea parazitului. Este o boală prevenibilă. Dacă nu este diagnosticată precoce și tratată corespunzător, malaria poate evolua către o formă severă de boală și chiar deces, dacă nu se administrează tratament (conform Direcției de Sănătate Publică Brașov).

„Este vorba despre o posibilă infecție cu virusul care produce malaria. Camelia Tișe se întorsese de câteva zile din Tanzania și Zanzibar. Aceleași surse ne-au mai declarat că angajații de la Medicină Legală, dar și polițiștii prezenți au purtat măști de protecție. Tocmai pentru a evita infecția cu un astfel de virus”, a relatat Foaia Transilvană

La întoarcerea din zona endemică, medicii recomandă efectuarea de analize specifice evidențierii parazitului care produce malaria și/sau prezentarea de urgență la Spitalul de Boli Infecțioase în cazul aparitiei de febră, fără o cauză aparentă.

Mesajul Oanei Boc: „M-ai sunat din Africa de ziua mea”

Ipoteza unei boli tropicale este susținută și de un mesaj din partea prietenei sale, Oana Boc, soția primarului Emil Boc. Soții Boc au fost nașii de cununie ai familiei Tișe.

Oana Boc a postat, luni, pe Facebook: „Dumnezeu să odihnească în pace sufletul tău frumos și bun, atât de zbuciumat aici pe pământ, Cami dragă! Ai avut atâtea visuri! Unele s-au împlinit, altele au rămas suspendate în abisuri care te-au durut, dar pe care încercai mereu să le traversezi”.

Soția primarului face referire la divorțul de președintele Cj Cluj, Alin Tișe, care nu s-a perfectat în termeni amiabili.

„Ai strălucit, ai luptat, ai suferit, ai plecat... Încă nu știm cum! M-ai sunat din Africa, de ziua mea, exact acum două săptămâni. Ne-am promis să ne vedem la o cafea după ce te întorci. N-a mai fost să fie... Erai mai bine și mi-ai vorbit mult de Cezar, pe care îl adorai și pe care o să-l veghezi de acum din cer. Sper că acum ești în brațele părinților tăi pe care îi iubeai atât de mult, plecați și ei la fel de fulgerător, la fel de neașteptat! Odihnă veșnică, dragă Cami!”, a mai scris Oana Boc. 

Recomandări de la Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății recomandă celor care intenționează să călătorească să discute cu medicii înainte de călătorie despre profilaxia împotriva malariei.

În ultimele trei luni, în România au fost diagnosticate 11 cazuri de malarie. Este vorba despre persoane care au călătorit în zone endemice din Africa (câte 4 cazuri în lunile noiembrie și decembrie și 3 cazuri în ianuarie). Până în acest moment, nu s-au înregistrat decese.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite