Cele mai bune restaurante din Cluj-Napoca. Care sunt localurile în care se bea şi se mănâncă cel mai bine în inima Transilvaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai bune restaurante din Cluj-Napoca. Până în acest moment, un top profesionist al restaurantelor din Cluj nu a fost realizat, iar motivele sunt explicate de cheful Adi Hădean, care locuieşte în oraş de zeci de ani. Până când un astfel de clasament va fi făcut după stadarde profesioniste, vă prezentăm câteva recomandări făcute de un site de travel&food, în 2014.

Realizarea unui top al restaurantelor din Cluj nu este uşoară deloc. Cunoscutul chef clujean Adi Hădean explică motivele: „Realizarea unui astfel de clasament presupune o muncă profesionistă extrem de bine coordonată. Organizarea unui astfel de clasament trebuie să fie asumată de către organismul care îl realizează. Dacă e făcut de o singură persoană, strict pe baza preferinţelor personale, probabil va duce la consecinţe neplăcute pe de-o parte pentru restaurantul care se află în clasament, şi pe de altă parte pentru poţenţialul client care se duce să mănânce în restaurant, bazându-se pe preferinţele unei singure persoane”. 

Specialistul mai susţine că ”din aceast motiv, un top profesionist se face luând în considerare o mulţime de criterii studiate şi nu alese la întâmplare. Există o componentă subiectivă care îi aparţine strict inspectorului care merge în restaurant, şi care ţine de experienţa sa de viaţă şi cea profesioanlă, dar pentru ca topul să fie cât se poate de obiectiv şi corect trebuie luate în calcul criterii profund obiective stabilite şi respectate de fiecare dată întocmai de către organismul care alcătuieşte topul. Practic, asta înseamnă că trebuie să îi cântăreşti cu aceeaşi măsură pe toţi, nu cu măsuri diferite. Şi ca să poţi să cântăreşti cu acceaşi măsură trebuie să–i împarţi pe categorii, pentru că o măsură poate fi potrivită pentru o categorie, alta pentru  o  altă categorie, e imposibil să găseşti un intrument de măsură universal pentru că există foarte multe restaurante sau localuri unde se poate mânca bine”.

Adi Hădean explică faptul că, ”de exemplu, prestigiosul ghid Michelin a oferit unui local din Hing Kong – Tim Ho Wan, care vinde numai găluşte umplute, o stea. Faptul că are o stea e foarte mare lucru. Asta înseamnă că au găsit măsura potrivită pentru acea categorie de restaurante. Ghidul spune că o stea înseamnă că mâncarea e suficient de bună pentru ca să te opreşti să mănânci, două stele - restaurantul merită un ocol, iar trei stele - trebuie să faci eforturi pentru a ajunge acolo. Aceasta este clasificarea din punct de vedere subiectiv, dar traducerea obiectivă a ghidului e mult mai vastă, oameni dintr-o clădire întreagă de birouri lucrează pentru acest ghid. Nu poate un singur om să facă un ghid. Pot eu să fac ghidul lui Hădean şi cu siguranţă că se va găsi un segment de public care să vrea să mânânce unde am mâncat eu, fie că se bazează pe experienţa mea, fie că sunt curioşi. Un astfel de top ar fi subiectiv şi adresat unei nişe înguste. Dacă vrei un ghid care să conteze măcar ca Trip Advisor, trebuie să te adresezi unei plaje mai largi de public. Altfel, toate părerile sunt relevante, dar depinde pentru cine...”.  

Cele mai bune restaurante din Cluj-Napoca. „Turul culinar al Clujului”

S-a încumentat să alcătuiască un astfel de top, jurnalistul bucureştean Mihai Jurca, care a publicat pe siteul său de „travel & good life” articolul „Turul culinar al Clujului. Ce restaurante şi mâncăruri mi-au pus capac!”. „Sunt jurnalist. Meseria m-a ales, nu eu pe ea! Am terminat Marketing-ul la ASE, insa am profesat numai in media – radio, National TV, Antena 3 si acum B1TV. Sunt perfectionist, cu umor (spun unii), calculat (de vina este matematica) si cateodata si cu idei”, scrie Jurca despre el. 

„Camino. După nume, e uşor să îţi dai seama ca e un loc ca “acasă”. Sincer sa fiu, mi s-a părut cel mai cald şi primitor local din Cluj. Feţe de masă înflorate, covoare pe jos, mai multe încăperi cu un grad sporit de liniste şi intimitate. În surdină se aude muzică portugheză sau cubaneză. Deşi meniul e subţirel, format din paste, salate şi câteva preparate de-ale locului (gulyas, papricaş, coaste de porc), porţiile sunt generoase, iar gustul e deosebit. “Echipa” a testat gulyasul Martei, paste şi un tort crumble de prune. Nota 10. Restaurantul Camino il gasesti in Piata Muzeului, cea mai veche piata din Cluj, o zona cu aer medieval”, scrie Mihai. 

Cele mai bune restaurante din Cluj-Napoca. Unde se mâncă bine 

„Baracca. Un restaurant modern, cu influenţe culinare italieneşti, rafinament şi mulţi străini. Ceva gen Masterchef. Este total opus fata de Camino. Aici mergi ca să impresionezi şi mănânci ceva mai rafinat. Am testat platoul cu bruschete asortate, păstrav cu vegetale şi cotlet de porc iberic cu cremă de fasole şi ceapa caramelizată. Vinurile pornesc de pe la 48 de lei (sticla)”, scrie Mihai.  Un alt restaurant remarcat este Toulouse: „Un fusion franţuzit între cafenea şi braserie. Parca se simt şi influenţe belgiene, respectiv britanice. Mai mereu plin, localul e ideal pentru o pauză de bere sau de o cafea. Am servit ceva de sezon – o plăcinta cu dovleac, servită cu frişca. Unul dintre barmani îmi spunea că cel mai cerut fel de mâncare este burgerul gigantic. Îl cred pe cuvant până la proba contrarie”. 

Turul continuă cu  Indigo, care este „poate cel mai bun restaurant indian în care am mâncat. Ce? Nu mai ştiu. Denumirile preparatelor sunt imposibile. Pui în toate felurile, amestecat cu curry şi legume, plus o salata din iaurt şi legume. Localul se află în zona campusului universitar, deci nu e mare fiţă. Mare atenţie la hainele cu care eşti îmbrăcat. Vei mirosi din cap până în picioare a prăjeala”. Un alt restaurant remarcat este Bricks (M)eating Point: „Un local care deşi foarte lăudat de multi, nu mi-a spus mare lucru. Un meniu de prânz banal – pui tandoori cu orez şi clătite cu brânză dulce reci (deci nu calde). Servirea este rapida, iar locul arata bine”. Un alt restaurant din Cluj, unde se mânâncă bine, este ”La via”. 

Cele mai bune restaurante din Cluj-Napoca. Preţuri la mâncare

Într-un alt top, realizat pe blogul clujean „bucătăriaadrianei.ro” în clasament sunt incluse: "La Via”- l-am pus pe primul loc deoarece este mic, cochet şi de fiecare data cand am fost acolo nu m-a dezamagit nimic”; Da Vinci- „un restaurant frumos, asezat in zona noua Buna Ziua, cu pian, cu dichis, cu o terasa frumoasa cu iarba si o sala aerisita”;  Baracca- „un restaurant care mie imi place, desi porumbelul pe care l-am comandat a fost dezatruos si unii spun ca e prea deschis spre strada si nu le place sa manance aici deoarece ii vede lumea”; Restaurantul Marty-  mancarea e buna, servirea e ok si intotdeuna aici am mancat prea bine;  Club Italia- „un restaurant unde se mananca bine, mancare italiana desigur, mai exact siciliana deoarece patronul e de acolo. Intrebati de specialitatea din seara respectiva”. În ceea ce priveşte preţurile, un file de păstăv, cu zucchini, mazăre şi passato de morcovi costă la Via 39 de lei. La Baracca un piept pui în crustă hribi costă 38 de lei.  O porţie de tagliatele Verdi costă la Marty 27 de lei. La Da Vinci, un  platou de delicatese italiene costă 48 de lei. 

Citeşte şi:

Cum l-a trimis proiectul „Farfurii curate” pe clujeanul Adrian Hădean să poarte torţa olimpică la Londra

Cine este noul jurat de la MasterChef căruia i se spune „Jamie Oliver de România”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite