Ce este, de fapt, o calorie. Adevărul despre unitatea de măsură şi importanţa ei reală în dieta de slăbire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doamnele care vor să-şi păstreze silueta sunt foarte atente cu numărul de calorii din alimentele pe care le consumă. Cei de la ted.com au realizat un film în care explică pe înţelesul tuturor ce e o calorie, dar şi ce rol au caloriile în buna funcţionare a organismului.

Ce este o calorie şi de câte avem, cu adevărat, nevoie? Câte calorii se ard prin 100 de sărituri sau la o alergare pe distanţă lungă? Cu aceste întrebări îşi începe educatoarea Emma Bryce prezentarea despre calorii într-un film de circa 5 minute. 

Cadrul didactic explică simplu şi cu ajutorul imaginilor despre cum ajunge corpul uman la un echilibru caloric şi de ce ne îngrăşăm - deoarece consumăm prin mâncare mai multe calorii decât arde organismul nostru, iar excesul de energie e depozitat sub formă de grăsimi - sau de ce slăbim - ardem mai multe calorii decât consumăm.

Aceasta mai atrage atenţia că alimentele pe care le consumăm spun câtă energie oferă, dar nu şi câtă energie obţinem fiecare din noi consumând aceleaşi alimente. Emma Bryce subliniază că fiecare dintre noi extragem diferit energia din alimente. Se ştie că femeile au nevoie de circa 2.000 de calorii zilnic pentru ca organismul lor să funcţioneze optim, iar bărbaţii 2.500. Însă sunt şi excepţii: cicliştii, atleţii, gravidele, vârstnicii.

Un alt aspect bine punctat în lecţia celor de la ted.com e modul în care se împart caloriile: 10% merg pentru digestie, 20% pentru activitate psihică, iar restul de 70% - asigură funcţiile de bază ale organelor interne.

Despre cum măsurăm energia pe care o folosim puteţi afla din video-ul de mai jos:

Mai puteţi citi:

Câte calorii, grăsimi şi sare conţin unele dintre cele mai populare mezeluri: care sunt cele mai nocive alegeri pentru o gustare rapidă

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite