Autopsia doctoriței Ștefania Szabo contrazice ipoteza unui AVC. Ce arată rezultatele
0Moartea doctoriței Ștefania Szabo (37 de ani) ridică noi semne de întrebare, după ce au fost făcute publice rezultatele autopsiei, iar acestea răstoarnă ipoteza potrivit căreia directoarea medicală a Spitalului Județean de Urgență Buzău ar fi făcut accident vascular cerebral.

Autopsia indică faptul că nu a murit în urma unui AVC cauzat de epuizarea la locul de muncă, așa cum s-a suspectat inițial, potrivit replicaonline.ro.
De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo
Rezultatele autopsiei Ștefaniei Szabo relevă că aceasta s-a stins din viață din cauza faptului că plămânii ei au rămas fără aer, dar nu se știe cum s-a ajuns la această situație. În general, oboseala nu este o cauză pentru aerul insuficient în plămâni, motiv pentru care oamenii legii continuă ancheta.
Au existat însă informații potrivit cărora Ștefania Szabo avea o seringă goală lângă ea și mai multe cutii cu sedative, în camera de gardă în care a fost găsită.
Doctorița a murit la finalul lunii octombrie, în camera de gardă spitalului din Buzău la care lucra.
Potrivit raportului medico-legal, decesul ar fi survenit în jurul orei 01:00, la scurt timp după ce medicul ar fi efectuat ultimul consult, și s-ar fi retras pentru repaos.
„Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art.192 alin.1 C.p. în vederea stabilirii condiţiilor în care dr. SZABO LAVINIA ŞTEFANIA, director medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, a decedat în cursul nopţii de 27/28.10.2025, în timp ce se afla la locul de muncă, în camera de gardă a unităţii medicale”, a precizat, atunci, Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.
Colegii au relatat că era epuizată, pentru că ajunsese să facă și gărzi de peste 30 de ore.
Familia medicului a vorbit despre probleme
Doctorița Ștefania Szabo era un medic dedicat meseriei și petrecea cea mai mare parte la spital. Rudele au relatat cât de tare o afecta oboseala.
„Ștefania trăia pentru spital. Nu avea viață personală. Mergea acasă doar câteva ore, apoi revenea la muncă. Era tot timpul sub presiune. Spunea că sistemul este sufocant, că nu mai poate, dar nu-și imagina că va ajunge aici”, a declarat fratele Ștefaniei Szabo, conform Redacția.
La finalul lunii octombrie, surse din anchetă au declarat, pentru Antena 3, că s-a constatat prezența acelui anestezic extrem de puternic în corpul doctoriței. Unul dintre colegii doctoriței ar fi recunoscut că, înainte ca Ștefania Szabo să moară, i-a dat o doză din respectivul anestezic, din stocul de urgență de la Unitatea de Primiri Urgențe.
Anchetatorii au deschis un dosar penal In rem pentru ucidere din culpă. Biroul doctoriței a fost sigilat, iar de acolo au fost ridicate mai multe probe importante.
De ce autopsia nu este foarte relevantă
Necropsia relevă schimbările anatomice, nu cauza biochimică a morții, notează Antena 3 CNN. Pentru aceasta, se aşteaptă încă rezultatele analizelor toxicologice.
În acest caz, necropsia poate arăta că plămânii au rămas fără aer, dar nu poate stabili ce a provocat asta.
Autopsia clasică evidențiază modificări vizibile: hemoragii, leziuni, boli ale organelor.
Intoxicațiile medicamentoase însă pot să nu lase urme anatomice evidente – moartea poate fi produsă prin: oprirea respirației, tulburări de ritm cardiac, depresie a SNC
Mecanismele enumerate nu lasă leziuni fizice clare.
Analizele toxicologice suplimentare sunt esențiale
Pentru a se determina că un medicament a provocat moartea este nevoie de: analize de sânge, analize ale lichidelor biologice prelevate la autopsie, detectarea metabolitilor medicamentului, corelarea cu dozele toxice cunoscute.
În lipsa acestora, doar necropsia singură poate să nu explice cauza.






















































