Cea mai uşoară mâncare de vară. Cum faci dovleceii prăjiţi perfecţi, cât de groşi se taie şi ce pui în mujdei ca să fie delicios
0
Bogat în fibre, potasiu şi apă, dar cu resurse modeste de sodiu, dovlecelul are proprietăţi diuretice şi se digeră foarte uşor. Vara, dovleceii pane sunt neplisiţi d epe mese. Reţeta deliciosului preparat o regăsim la Radu Anton Roman, în lucrarea sa, “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”.
Iată ce nota celebrul bucătar despre acest preparat:
“Sunt zile când, îngrăşat (de prea mult soare) şi sătul (de tot ce-ngraşă) nu-mi doresc decât un lucru: pâine prăjită, cu dovlecei şi vinete rumenite în ulei, şi mujdei”.
Ingrediente:
2 kg dovlecei (sau vinete) atunci culeşi din grădină
1 blid de făină
1 ceaşcă de ulei
1 căpătână de usturoi
1 legătură de mărar
sare, piper
Mod preparare
• Dovleceii şi vinetele se taie rondele de un deget (gros), se trec prin făină şi se prăjesc în ulei
• Usturoiul se curăţă, se pisează cu un praf de sare
• Mărarul verde se taie mărunt
• Din pisătura de usturoi, o lingură de ulei, un păhărel cu apă, mărar şi sare, se prepară un sos care se toarnă pe dovlecei şi vinete, să dea doar într-un singur clocot.
Gazetarul, îndrăgostit de bucătărie
În cei 57 de ani de viaţă, Radu Anton Roman, gazetar, scriitor, realizator TV, vânător şi pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, romane şi eseuri, fiind implicat în mai multe proiecte de televiziune şi publicaţii, dedicându-se din anul 1997 şi domeniului gastronomic.
În 1998, Radu Anton Roman a publicat una dintre cele mai importante lucrări recente ale gastronomiei româneşti “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia).