Profesori de nota 2, la examenul de Titularizare susţinut în Buzău. Ce catedre vizau

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă adevarul.ro
Arhivă adevarul.ro

Marţi au fost afişate rezultatele concursului de Titularizare în învăţământul preuniversitar. La Buzău, a obţinut nota zece un singur candidat. Este vorba despre o profesoară din Amara, Ialomiţa, care a susţinut în Buzău examenul pentru specializarea Psihologie Specială. La polul opus, a plouat cu note de 2, 3 şi 4.

Buzoienii au obţinut note mici la Titularizare 2021, unii dintre candidaţi obţinând şi note sub 2. Cu cel mai slab rezultat, 1.50, s-a ales un candidat din comuna Buda la o catedră de Chimie. 

Un profesor de Educaţie Fizică din comuna Boldu a luat 1.75, iar cu 1.80 a fost punctat un profesor de Economie din municipiul Buzău.

Şi pentru catedra de Limba Română au fost note mici la examenul de titularizare. Un profesor din localitatea Puieşti a obţinut la examen 2.30.

Un singur candidat a reuşit performanţa de a fi notat cu 10. Este vorba despre  Alexandra Gabriela Munteanu, din Amara, judeţul Ialomiţa. Aceasta a susţinut examenul la Buzău, pentru catedra de Psihopedagogie Specială.

Contestaţiile pot fi depuse la sediul Inspectoratului Şcolar sau Judeţean Buzău se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afişează în data de 3 august la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minimum nota 7 (şapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Anul acesta, la Buzău au fost corectate 331 de lucrări ale candidaţilor care au susţinut examenul de Titularizare 2021. Zeci de dascăli s-au retras înainte să susţină testarea, după ce au văzut subiectele.

Potrivit oficialilor Inspectoratului Şcolar Buzău, la examenul de Titularizare 2021, un număr de 63 de buzoieni au decis să renunţe la examen, după ce au primit subiectele. Alţi 133 de candidaţi au absentat de la proba scrisă.

Vă mai recomandăm: 

Trupul fără suflare al unei femei, descoperit într-un BMW parcat pe o stradă lăturalnică. Avea trei copii 

Cine este medicul găsit mort într-un spital privat din Constanţa. Anchetatorii iau în calcul sinuciderea

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite