VIDEO Bucureştenii pot vizita, de joi, Observatorul Parcului Văcăreşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vedere asupra Parcului Văcăreşti, din Observatorul inaugurat joi, 5 iunie FOTO Salvaţi Delta
Vedere asupra Parcului Văcăreşti, din Observatorul inaugurat joi, 5 iunie FOTO Salvaţi Delta

Observatorul Parcului Natural Văcăreşti a fost inaugurat joi în Bucureşti, la etajul 17 al unui bloc-turn din apropiere, unde cetăţenii vor putea urca să vadă zona cunoscută drept „Delta Bucureştiului“, gratuit, pe bază de programare.

Zona Lacului Văcăreşti, cunoscută ca „Delta Bucureştiului“ după ce aici au fost fotografiate mai multe specii de animale şi păsări şi prezentate de National Geographic în urmă cu doi ani, urmează să fie declarată de Guvern arie naturală protejată.

Proiectul a fost iniţiat de mai multe ONG-uri în urmă cu doi ani, bucurându-se de sprijinul Ministerului Mediului şi având obţinute până în prezent avizele favorabile ale Academiei Române şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Un proiect de hotărâre de Guvern privind declararea zonei naturale Lacul Văcăreşti ca parc natural şi instituirea regimului de arie naturală protejată a fost elaborat şi se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului.

Până la adoptarea acesteia, joi, a fost inaugurat Observatorul Parcului Natural Văcăreşti, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a ministrului Mediului, Attila Korodi.

Vizite gratuite

Acesta se află în turnul 4 al complexului rezidenţial Asmita Gardens, la etajul 17, la aproximativ 60 de metri de sol. Centrul de observare, deschis de asociaţiile Kogayon, Salvaţi Dunărea şi Delta, Ecopolis, alături de revista National Geographic România, şi-a întâmpinat joi primii vizitatori cu o expoziţie de fotografii cu diferite animale şi păsări care trăiesc în „Delta Văcăreşti“, într-un decor cu stuf şi petice de iarbă şi cu sunete de păsări de baltă.
Cei interesaţi vor putea vizita observatorul, gratuit, pe bază de programare, adresându-se Asociaţiei „Salvaţi Dunărea şi Delta“.


A fost organizată şi o expoziţie de fotografie FOTO Salvaţi Delta

Observatorul va pune la dispoziţia vizitatorilor patru binocluri, o lunetă, determinatoare ornitologice şi materiale de informare. De asemenea, iniţiatorii se gândesc să organizeze aici evenimente dedicate mediului.

Ministrul Mediului: „Nu va fi un parc ca parcul Tineretului“

Referitor la amenajarea Parcului Natural Văcăreşti, ministrul Mediului, Attila Korodi, a spus că acesta „nu va fi un parc ca parcul Tineretului“. „Gândiţi-vă la o zonă unde vor fi pasarele pentru acces la zonele umede, dar şi zone unde accesul va fi restricţionat, pentru că acolo vor fi animale sălbatice“, a explicat ministrul.

image

Balta Văcăreşti - „delta” din Bucureşti


În acelaşi context, ministrul a precizat că este necesar, mai întâi, ca viitorul parc să aibă un administrator, apoi urmând să fie făcut un plan de management. „În primul rând, să avem administratorul. Apoi, poate începe elaborarea planului de management. Este nevoie şi de studii ştiinţifice, pentru ca acesta să fie foarte bine făcut. Aceste lucruri durează de la un an la un an şi jumătate“, a spus Korodi.

Un metru pătrat de spaţiu verde în plus

La rândul său, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Dunărea şi Delta“, Liviu Mihaiu, a subliniat că bucureştenii, datorită viitorului parc natural, vor avea câte un metru pătrat de spaţiu verde în plus. „Foarte multă lume a crezut că acest proiect este pentru ecologişti şi că în jurul parcului va fi pusă sârmă ghimpată şi nu va intra nimeni. Nu, (parcul - n.r.) e pentru oameni, e pentru copii, e pentru profesori, e pentru bucureşteni“, a adăugat Mihaiu.
El a subliniat că vizitarea parcului va impune si reguli. „Să nu arunci pet-ul în apă când te duci cu gagica în parc, ci să-l prezinţi la poartă pe cel cu care ai intrat, aşa e în Yellowstone“, a explicat Liviu Mihaiu, care a precizat că în Praga sunt 88 de arealuri protejate, iar 30 la sută din suprafaţa Vienei este, de asemenea, protejată.

A fost prezent şi ambsadorul Argentinei

La inaugurarea centrului de observare a fost prezent şi ambasadorul Argentinei la Bucureşti, Claudio Perez Paladino, care a precizat că în capitala ţării sale există un astfel de parc natural, vizitat anual de circa un milion de persoane.


La inaugurare, a participat şi premierul Victor Ponta FOTO Salvaţi Delta

lansare observator delta vacaresti

Premierul Victor Ponta a fost aşteptat la inaugurare de unele persoane care revendică terenuri în zona parcului, pentru o discuţie privind intenţiile Guvernului cu această zonă. Ponta a spus că proprietarii care revendică terenuri în zona Parcului Natural Văcăreşti vor fi despăgubiţi, el explicând că, dacă anterior „o mulţime de oameni“ au primit despăgubiri pe bază de acte false, pot fi plătite sume şi pentru crearea unei rezervaţii naturale în Bucureşti.

12 cazuri de retrocedare, în justiţie

Potrivit ministrului Mediului, Attila Korodi, în prezent, sunt 12 cazuri în justiţie care revendică terenuri în zona parcului.

La sfârşitul lunii aprilie, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a dat aviz favorabil pentru ca suprafaţa de 183 de hectare a Lacului Văcăreşti să poată fi declarată de Guvern parc natural.

La 1 mai, premierul Victor Ponta afirma că speră ca, până pe 6 mai, să existe toate avizele necesare astfel încât să poată fi adoptată o hotărâre de guvern privind transformarea Lacului Văcăreşti în parc natural.

Un ecosistem de peste 100 de specii de păsări, mamifere şi reptile

Parcul Natural Văcăreşti urmează să obţină statutul de arie naturală protejată de interes naţional. Pentru acest lucru este necesară un act normativ aprobat de Guvern care va cuprinde atât studiul de fundamentare ştiinţifică şi avizul favorabil al Academiei Române, cât şi hotărârea CGMB.
În raportul de specialitate se precizează că statutul de arie naturală protejată contribuie la conservarea unor habitate naturale importante sub aspect floristic şi faunistic şi la menţinerea caracterului perisagistic şi recreativ.

Potrivit documentului, întrucât, în prezent, zona Lacului Văcăreşti, se confruntă cu intervenţii antropice ce pot afecta biodiversitatea şi pot degrada ireversibil capitalul natural, se impune atribuirea statutului de arie naturală protejată, care asigură atât conservarea habitatelor şi speciilor naturale importante sub aspect floristic, faunistic, cât şi menţinerea caracterului peisagistic şi recreativ.

După ce National Geographic România a făcut o documentare în zonă, arătând că aceasta găzduieşte un ecosistem de peste 100 de specii de păsări, mamifere şi reptile, în iunie 2012, ministrul de atunci al Mediului, Rovana Plumb a anunţat că Lacul Văcăreşti va fi arie protejată.

Academia Română a dat aviz favorabil pentru desemnarea Lacului Văcăreşti arie naturală protejată

Ministerul Mediului a constituit o comisie ştiinţifică pentru elaborarea studiului de fundamentare, ce a fost înaintat Comisiei de Monumente a Academiei Române, care a dat un aviz favorabil pentru desemnarea Lacului Văcăreşti arie naturală protejată.

Pe de altă parte, foştii proprietari din zonă îşi revendică terenurile de peste 20 de ani. Întreaga zonă aparţinând Ministerului Mediului este în prezent dată în concesiune de către Administraţia Naţională „Apele Române“ unei firme private cu care ministerul este în litigiu.

Într-un interviu acordat Mediafax, ministrul Mediului, Attila Korodi, declara că decizia politică pentru declararea zonei arie naturală protejată a fost luată în minister şi se aşteaptă decizia Primăriei Bucureşti.
 

Articole pe aceeaşi temă

„Delta“ Bucureştiului, o vale a plângerii: cum evoluează lucrurile la Lacul Văcăreşti

VIDEO Paznicul „deltei“ din mijlocul Capitalei, despre Balta Văcăreşti: „Asta este sufrageria sufletului meu, locuiesc aici de 16 ani“

VIDEO Vrei o deltă în centrul Capitalei? Se strâng semnături pentru înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti, oaza de natură de 190 de hectare

VIDEO Balta Văcăreşti. ONG-uri: Parcul ar pune Bucureştiul în faţa Berlinului. Proprietari: ideea este frumoasă, dar după despăgubiri. Cât costă rezervaţia

VIDEO Delta Văcăreşti se transformă în parc natural urban. Consiliul General a aprobat suprafaţa care va fi declarată arie protejată

VIDEO Balta Văcăreşti. Cum a luat naştere un colţ de rai în centrul Capitalei din inepţie comunistă şi neglijenţa autorităţilor

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite