Scandal pe bugetul sectorului 1. PNL și PSD, plângere contra primarului. Clotilde Armand cere reluarea votului
0Sebastian Burduja a anunțat că împreună cu PSD vor depune o plângere penală pe numele primarului Clotilde Armand pentru falsificarea deciziei Consiliului Local privind bugetul pe anul 2023. în replică, edilul a convocat o nouă ședință pentru votarea bugetului.

Președintele PNL Sector 1 susține, potrivit News.ro, că „primarul Sectorului 1 a luat decizia Consiliului Local cu privire la bugetul Sectorului 1, a modificat-o, dar pe semnătura ei și a trimis-o la Prefectură”. Astfel, Sebastian Burduja o acuză pe Clotilde Armand că „a comis un fals, a uzurpat calitatea consilierilor locali”.
Sebastian Burduja a precizat că a sesizat organele competente și așteaptă că problema să fie clarificată. Mai exact, PNL și PSD au făcut o solicitare de primire în audiență la subprefectul Capitalei, pentru a putea prezenta situația din Sectorul 1.
Reacția lui Clotilde Armand
În replică, primarul Sectorului 1 a precizat că prefectul Capitalei i-a dat dreptate în acest caz și a constatat că „amendamentele PNL-PSD sunt nelegale”. Mai mult decât atât, potrivit acesteia, prefectul a solicitat o nouă ședință de consiliul local pentru votarea bugetului în termen legali.
„4 luni. Atâta timp au întârziat consilierii locali din coaliția PSD PNL votarea bugetului în Sectotul 1 anul acesta. După care au depus în ședință amendamente prin care au distrus proiectul de buget dirijând banii către structurile lor de sinecuri: CET Grivița și Compania lui Tudorache. Bon. Iar acum prefectul îmi dă dreptate. Prefectura a constatat că amendamentele PNL-PSD sunt nelegale”, a transmis Clotilde Armand, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acesteia, Instituția Prefectului a precizat că „în întreg conţinutul legii speciale nu se regăsesc dispoziţii care să confirme ipoteza că autoritatea deliberativă, analizând proiectul de buget local elaborat şi prezentat de către ordonatorul de credite, cu sprijinul de specialitate al compartimentelor de resort din subordinea acestuia, ar avea dreptul de a modifica structura bugetului local şi de a schimba arhitectura proiectului elaborat de primar".
Clotilde Armand a anunțat că a convocat o nouă ședință pentru votarea bugetului, așa cum a cerut prefectul Capitalei.