Şantierul pentru drumul expres Ciurel-A1, redeschis. Cu PUZ suspendat şi autorizaţie anulată, lucrările continuă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea a reluat lucrările la Penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel – Autostrada Bucureşti – Piteşti, deşi PUZ-ul pentru proiect a fost suspendat anul acesta. Lucrările începute săptămâna aceasta vizează podul hobanat peste Dâmboviţa de la intersecţia Şoselei Virtuţii cu Splaiul Independenţei.

Penetraţia Splaiul Independenţei – Ciurel – A1 este drumul expres menit să fluidizeze traficul dinspre vestul spre estul Capitalei, aducând fluxul de autoturisme din A1 către A2. Potrivit proiectului, drumul va avea câte trei benzi pe sens ce vor fi separate printr-o porţiune de trei metri de spaţiu verde, şi, de asemenea, vor exista patru pasaje rutiere de-a lungul acestuia: Pasajul Splaiul Independenţei, Pasajul Uverturii, Pasajul Linia de Centură şi Pasajul Autostrada.

Directorul executiv al Direcţiei Generale de Infrastructură şi Servicii Publice, Mădălin Dumitru, a confirmat, pentru adevarul.ro, începerea lucrărilor la podul hobanat peste Dâmboviţa, de la intersecţia Virtuţii cu Splaiul Independenţei, şi la bretelele laterale: „Am început lucrările zilele acestea, şi urmează să le intensificăm în cel mai scurt timp.“ Mădălin Dumitru nu s-a pronunţat în privinţa termenului de finalizare a lucrării.

Proiectul, puternic contestat

Acest proiect, la fel ca şi autostrada suspendată, este puternic contestat de organizaţiile nonguvernamentale şi de grupurile de iniţiativă ale locuitorilor din zonă. „Menţionăm că nu există un studiu de circulaţie pe care poriectul să se bazeze. De asemenea, şoseaua va trece la câţiva metri de bazinele descoperite de apă potabilă de la Roşu, care asigură alimentarea cu apă a populaţiei Bucureştiului”, explică Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”.

Cu PUZ-ul suspendat şi cu autorizaţia de construcţie anulată, lucrările continuă

Mai mult, Planul Urbanistic Zonal care stabileşte traseul drumului expres a fost suspendat, la sfârşitul lunii februarie 2013, de Tribunalul Bucureşti, iar în luna septembrie Curtea de Apel a confirmat decizia, PUZ-ul fiind suspendat definitiv şi irevocabil, până la judecarea anulării.

De aceea, potrivit lui Nicuşor Dan, singura formă legală în baza căreia lucrările la drumul expres Ciurei-A1 au fost reîncepute este autorizaţia de construcţie care, deşi a fost anulată în instanţă în 2012, rămâne valabilă până la judecarea recursului, programat pentru data de 21 noiembrie. 

Până atunci, Municipalitatea are mână liberă la lucru, iar surse din Primărie spun că se vor găsi forme legale pentru continuarea lucrărilor. Cu toate acestea, dacă nu vor câştiga recursul din 21 noiembrie, conform legii, lucrările vor trebui întrerupte definitiv.  

Arhitecţii: „Lucrarea scade calitatea locuirii“

Arhitecţii contestă şi ei viabilitatea acestei lucrări. „Proiectul este contrar politicilor mondiale şi naţionale de dezvoltare durabilă, prin care elementele şi cadrul natural trebuie incluse în oraş şi valorificate constructiv (în acest caz râul Dâmboviţa) şi nu sufocate şi transforţate în culoare de tranzit auto. Tranzitul auto trebuie deviat din oraş pe centuri şi şosele ocolitoare, astfel încât oraşul să respire şi să beneficieze de calităţile şi valoarea râului, a vegetaţiei! Lucrarea de infrastructură este foarte costisitoare şi nu justifică folosirea banilor publici pentru investiţii care scad calitatea locuirii, care aduc poluare, zgomot, inconfort!”, a explicat arhitecta Raluca Munteanu în Refereratul de Oponenţă al proiectului.
 

Pe aceeaşi temă: 

Ce şantiere ne aşteaptă în Capitală: autostradă supendată, drum expres, poduri, pasaje şi Esplanada

Grupul de Oponenţă „Proiect Străpungere Ciurel-A1“ cere Primăriei Capitalei să oprească construirea drumului spre Autostrada Bucureşti-Piteşti

Drumul expres Ciurel-A1, suspendat în instanţă. Istoria unui megaproiect controversat

Autorizaţia de construire pentru pasajul suprateran de la Ciurel a fost anulată în instanţă

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite