Operațiune masivă împotriva hoților. Cum erau jefuiți turiștii străini în București VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polițiștii din București desfășoară o amplă operațiune împotriva unei rețele infracționale care jefuia turiști străini. Sunt puse în executare 17 mandate de percheziție și 8 mandate de aducere. Hoții îi ademeneau pe turiști în localuri, apoi profitând de starea de ebrietate a turiștilor străini le foloseau telefoanele mobile sau cardurile bancare pentru a face tranzacții financiare sau transferuri bancare. 

Poliția București desfășoară 17 percheziții și pune în aplicare 8 mandate de aducere într-un caz de furt și tâlhărie. Suspecții ar fi vizat turiști străini, ademenindu-i în localuri sub pretextul consumului de alcool, apoi manipulându-le telefoanele și cardurile bancare pentru tranzacții frauduloase. 

În această dimineață, 12 iunie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale, împreună cu polițiștii Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi – Poliția Sectorului 3, pun în executare 17 mandate de percheziție domiciliară și opt mandate de aducere, în Municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de tranzacții financiare în mod fraudulos și tăinuire.”, informează Poliția.

Concret, hoții îi atrăgeau pe turiștii străini în unele localuri, unde îi îmbătau, iar apoi le foloseau telefoanele pentru a-și transfera bani sau cardurile, pentru diverse tranzacții financiare.

Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că mai mulți bănuiți identificau persoane vătămate, de regulă cetățeni străini, pe care le conduceau în incinta a două societăți comerciale, sub pretextul consumului de alcool, în compania unor diverse persoane. Ulterior, profitând de starea vulnerabilă a acestora, cauzată de efectul consumului de alcool, le-ar fi manipulat telefoanele mobile sau cardurile bancare, efectuând mai multe tranzacții financiare sau procedau la transferarea unor sume de bani prin intermediul unor aplicații de banking, către diferite conturi.”, menționează Poliția.

Investigațiile au relevat că în unele situații, suspecții au folosit violența pentru a sustrage sau deposeda victimele de bunuri, inclusiv prin privarea ilegală de libertate.

Astăzi, 12 iunie 2024, au loc 17 percheziții domiciliare și 8 mandate de aducere în scopul colectării probelor. Ulterior, suspecții vor fi audiați și vor fi luate măsurile legale necesare.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite