„O restanță de suflet”. Rogobete anunță un posibil centru pentru marii arși în Capitală. Când ar putea începe proiectul | adevarul.ro

Video „O restanță de suflet”. Rogobete anunță un posibil centru pentru marii arși în Capitală. Când ar putea începe proiectul

Publicat:
0
1 live

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, speră ca în 2027 să înceapă demersurile pentru construirea unui centru destinat pacienților cu arsuri grave în București. Anunțul a fost făcut joi, la inaugurarea Centrului de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei din cadrul Institutului „Marius Nasta”, cu o zi înainte de împlinirea a 11 ani de la incendiul din clubul Colectiv.

Rogobete anunță un posibil centru pentru marii arși în Capitală.
Rogobete anunță un posibil centru pentru marii arși în Capitală. Foto: Facebook / Alexandru Rogobete

Adresându-se premierului, ministrul a subliniat că realizarea unui astfel de centru reprezintă o necesitate medicală, dar și o datorie față de victimele tragediei din 30 octombrie 2015.

„Bucureștiul are o restanță de suflet, o restanță pentru demnitatea oamenilor, care acum 11 ani au trecut printr-o mare tragedie”, a declarat Alexandru Rogobete.

Oficialul i-a mulțumit premierului pentru încredere și a afirmat că își dorește ca, împreună, să poată trece de la inaugurarea unor unități medicale la începerea construcției altora noi.

Ministrul Sănătății a explicat că, deși în țară există deja unități destinate tratării pacienților cu arsuri grave, Bucureștiul are în continuare nevoie de un centru dedicat.

„În România există trei centre de arși gravi, unul la Timișoara, unul la Târgu-Mureș, care sunt finalizate, cel din București pentru copii, dar în România mai este nevoie de un centru pentru arși gravi în București”, a spus Rogobete.

Ministrul speră ca pregătirile pentru proiect să înceapă în cursul anului viitor. El a precizat că ministrul Finanțelor cunoaște foarte bine acest subiect, fără să ofere însă un calendar detaliat al investiției.

În februarie, Alexandru Rogobete anunțase finalizarea construcției centrului pentru marii arși de la Timișoara, prezentat drept primul de acest tip construit în România după Revoluție.

În timpul inaugurării, ministrul Sănătății a mulțumit și firmei care a realizat lucrările la noul centru de diagnostic și tratament al tuberculozei. Potrivit lui Rogobete, constructorul a continuat investiția inclusiv din resurse proprii, în condițiile în care plățile pentru lucrări au fost întârziate.

Ministrul a afirmat că firma a suportat inițial costurile pentru construirea unei părți importante a unității medicale.

„A dat dovadă de multă răbdare”, a spus Rogobete despre constructor, explicând că acesta a realizat la început jumătate din spital din banii proprii, „pentru că facturile le-au fost plătite cu întârziere pentru a reduce deficitul bugetar cu orice preț”.

În luna iunie, fostul premier Ilie Bolojan anunțase deblocarea finanțării, astfel încât firma să își poată recupera restanțele, iar lucrările să continue.

Noul Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei de la Institutul „Marius Nasta” a fost construit cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Potrivit Ministerului Sănătății, proiectul face parte din eforturile de modernizare a infrastructurii medicale și urmărește îmbunătățirea condițiilor de diagnostic și tratament pentru pacienți.

Top articole

Partenerii noștri