Video „Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină

Multe orașe din România, dar și unele sate și stațiuni pitorești, sunt împodobite cu vile, palate și castele de epocă, părăsite de mulți ani și lăsate pradă ruinării. Clădirile impresionează prin arhitectura spectaculoasă și păstrează amintirea unei lumi uitate.

Conac vechi din Capitală. Foto: Urban exploration2021.Reddit

O mulțime de vile și palate de epocă au ajuns în ultimii ani în pragul ruinării. Unele se află în cartiere vechi ale Bucureștiului, altele în centrele orașelor din România sau pe fostele moșii nobiliare, care au avut o soartă dramatică în secolul XX. Chiar și aparent abandonate, continuă să atragă atenția călătorilor prin arhitectura spectaculoasă și elementele deosebite din decorurile lor.

Palatele abandonate în cartierele vechi din București sunt căutate de amatorii de fotografii, însă povestea lor este de cele mai multe ori tristă.

În alte regiuni ale României, foste palate și conace au trecut prin naționalizările regimului comunist, au fost transformate în instituții publice, iar după 1990 au rămas abandonate. Unele au fost recuperate de moștenitori, altele au rămas ani întregi în litigii, iar puține au beneficiat de investiții suficiente pentru a fi salvate.

Soarta unor asemenea clădiri rămâne dezbătută mai ales pe rețelele de socializare, de români care, practic, nu se pot implica direct în restaurarea lor.

Vilele din Cotroceni, admirate și abandonate

Mulți bucureșteni au încercat să explice de ce unele dintre cele mai frumoase case ale Capitalei au rămas pustii, într-o dezbatere despre clădirile uitate in Cotroceni.

„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale, văzându-le în paragină. Și nu sunt doar în cartierul Cotroceni”, a relatat autorul postării.

Alți români au amintit printre motivele abandonului situația juridică neclară a multor clădiri de epocă, litigiile privind proprietatea și dificultățile întâmpinate de moștenitori după naționalizările din perioada comunistă, alături de costurile exorbitante ale restaurării lor.

Casă pustie din Cotroceni. Foto: Reddit

„Au murit proprietarii, probabil nu aveau copii sau familie. O asemenea locuință necesită investiții enorme pentru oricine ar cumpăra-o, presupunând că are de la cine să o cumpere. Terenul în sine are preț exorbitant, la care trebuie să adaugi sute de mii de euro pentru renovări. În concluzie, mulți milionari care și-ar permite să cumpere sau să renoveze așa ceva aleg alte opțiuni mai atractive”, a comentat un utilizator.

Altcineva a atras atenția că asemenea clădiri sunt costisitoare nu doar la cumpărare, ci și la restaurare și întreținere.

„Poți să mergi lejer peste un milion la o renovare și, să fim serioși, după renovare tot este o casă gândită în alt secol, pentru confortul acelei vremi, nu pentru cel de acum. Intersecția dintre mulțimea celor care își permit să cumpere și să întrețină o astfel de casă și a celor care își doresc să o facă are foarte puține elemente”, a explicat acesta.

Un român a observat că multe dintre vilele istorice au probleme structurale grave, iar simpla refacere a fațadelor nu este suficientă pentru salvarea lor.

„În Cotroceni, pânza freatică este foarte sus, iar o subzidire la o asemenea casă costă peste 100.000 de euro. Toate elementele decorative și lemnul costă o avere ca să le recondiționezi și să le aduci la fața locului. În plus, multe dintre casele din Cotroceni nu au bașă. Cartierul are și multă vegetație, care în timp afectează pereții și zidăria. Clădirile acestea au fost lăsate în paragină zeci de ani, iar din punct de vedere structural sunt măcinate”, a explicat acesta.

Un român care susține că a participat la restaurarea unei vile moderniste din cartierul Aviatorilor a relatat că lucrările au costat aproximativ cinci milioane de euro.

„Clădirea avea infiltrații puternice de apă la subsol, care periclitau structura clădirii. S-a folosit o soluție mixtă de subzidire, combinată cu injectări sub presiune acolo unde subzidirea nu era posibilă. Asta îmi amintesc că a costat o groază, la fel și înlocuirea tuturor traseelor de apă și curent electric”, a relatat acesta.

Cele mai mari cheltuieli au fost legate de păstrarea elementelor arhitecturale originale.

„Multe erau făcute din materiale care astăzi sunt scumpe. A fost nevoie de o echipă de restauratori specializați, care au lucrat timp de mai bine de un an la refacerea lor. În final a meritat, pentru că am tras cu dinții să se păstreze imaginea originală a clădirii”, a completat acesta.

1/18

Conac pustiu Foto Urban exploration2021 (15) jpg Foto: Urban exploration2021.Reddit

Alți români au remarcat că vilele istorice pot fi dificil de adaptat la cerințele actuale de confort.

„Casele astea sunt frumoase privite din afară, dar să locuiești în ele în anul 2026? E nasol. Împărțirea camerelor, felul în care se intră în apartamente, înălțimea uriașă a camerelor, uneori de trei metri, și costul aferent încălzirii și răcirii sunt niște lucruri neplăcute când locuiești acolo permanent”, a povestit un localnic.

Altcineva a remarcat că proprietarii care își permit asemenea investiții preferă uneori să construiască locuințe moderne, în loc să restaureze clădiri vechi.

„Milionarii nu se mută în case ineficiente sau să renoveze și să stea în case vechi. Își fac case noi, cu ventilație cu recuperare de căldură, cu pompe de căldură, cu confort termic sporit, cu fotovoltaice. Nu pentru că vor neapărat, ci pentru că e mai confortabil”, a afirmat acesta.

Unii au amintit că în alte orașe din România există vile vechi restaurate, care oferă confort modern fără să își piardă caracterul arhitectural.

„Când banii nu mai sunt o problemă, poți transforma o astfel de casă astfel încât să ofere tot luxul și confortul contemporan în interior și să respecte toate normele de urbanism și conservare a patrimoniului. Sunt și oameni bogați care nu văd valoare în cultură și istorie, însă în Cluj, de exemplu, sunt vile și palate vechi renovate privat care arată superb”, a comentat un român.

De ce rămân casele istorice pustii

Un român a amintit de Legea nr. 112/1995, prin care au fost reglementate situațiile unor imobile naționalizate și vânzarea unor locuințe către chiriași, susținând că tranzacțiile și revendicările ulterioare au creat numeroase conflicte.

„Statul a vândut pe bani de nimic vilele naționalizate chiriașilor. Aceștia le-au revândut, iar statul a validat tranzacțiile. Au apărut moștenitorii de drept, care au refuzat despăgubirile de nimic. Urmează procese în România și la CEDO, iar vilele rămân ale nimănui și se fac paragină”, a comentat acesta.

Unii au relatat că au întâlnit și cazuri în care proprietățile au fost recuperate de urmașii foștilor proprietari, dar aceștia trăiau de mult în străinătate și nu erau interesați să le renoveze.

„Cunosc inclusiv vreo două-trei cazuri, unul chiar în Cotroceni, în care moștenitorii au preluat proprietatea, în sensul că au făcut actele de moștenire pentru ea, dar locuiesc în Franța, Germania și sunt dezinteresați să stea aici sau să investească în locuință. Nici nu sunt scoase la vânzare, nici nu sunt întreținute”, a relatat un bucureștean.

Altcineva a explicat că succesiunile nerezolvate timp de mai multe generații pot complica situația juridică a unei proprietăți.

„Faptul că nu îi interesează să rezolve, ținând cont de valoarea ei, mă face să cred că moștenitorii din generația asta sunt toți în străinătate și probabil n-au fost niciodată în România”, a afirmat acesta.

Restaurarea clădirilor clasate ca monumente istorice sau aflate în zone protejate aduce alte dificultăți.

„Fiindcă sunt clasate ca monumente istorice, nu îți poți imagina câte probleme pot apărea atunci când vrei să renovezi o astfel de proprietate. În primul rând trebuie să te duci la primărie și să obții un certificat de urbanism. Și după aceea să obții mai multe avize și acorduri”, a explicat un român.

Altcineva a atras atenția că procedurile pot fi complicate chiar și atunci când clădirea nu este monument istoric.

„Multe birouri de arhitectură pot să se ocupe contra cost să îți solicite toate avizele și să meargă după ele. În rest, e adevărat, e complicat să renovezi legal o casă clasată ca monument istoric. Și chiar dacă nu e monument, dar se află în zona protejată, e nevoie de unele avize în plus față de o casă oarecare”, a comentat acesta.

Alți români au considerat că impozitele mai mari pentru clădirile neîngrijite ar putea determina proprietarii fie să investească în restaurare, fie să le vândă.

„Că e impozitul prea mic. Dacă era 5.000–10.000 de euro, să vezi că nu mai stătea în paragină. Ori se vindea, ori se făcea ceva cu ea”, a susținut un participant.

Unii români cred că unele clădiri sunt lăsate intenționat să se degradeze, pentru a face loc unor construcții noi.

„Nu pot fi dărâmate și sunt lăsate să cadă pentru blocuri noi. Nu toate, dar destule sunt în cazul ăsta”, a afirmat un utilizator.

Casa ruinată a familiei Eliade, la vânzare pentru milioane de euro

Unele dintre clădirile istorice ajunse în paragină continuă să fie evaluate la sume de ordinul milioanelor de euro, chiar dacă necesită investiții considerabile pentru restaurare. Un exemplu este Casa Pompiliu Eliade din București, considerată la începutul secolului XX un adevărat „giuvaier” arhitectural al Capitalei, dar ajunsă în ultimii ani într-o stare avansată de degradare.

1/8

Casa Eliade Foto Urbanexploration2021 Reddit (1) jpg

Veche de peste un secol, casa familiei Eliade a fost pusă în vânzare în 2026 la prețul de 1,3 milioane de euro, prin agenții imobiliare. Clădirea monument, care necesită renovare, are o suprafață construită de 260 de metri pătrați și o suprafață desfășurată de 560 de metri pătrați. Are subsol, parter, un etaj și mansardă, iar terenul pus la dispoziție este de aproape 1.000 de metri pătrați.

Casa Pompiliu Eliade, finalizată în 1907, este un exemplu de arhitectură Art Nouveau, proiectată de Henry Baron de Susskind după desenele lui B. P. Hașdeu. Clădirea de pe Splaiul Independenței, aflată în apropiere de Parcul Cișmigiu și Opera Națională, a fost locuită de Pompiliu Eliade (1869–1914), istoric literar, profesor și fost director al Teatrului Național din București.

În 1908, clădirea era descrisă în ziarul Viitorul drept o casă fără pereche în Capitală, impresionantă prin amestecul de stiluri arhitecturale și amenajarea interioară.

„Casa d-lui Pompiliu Eliade nu se numără, e fără pereche”, relata publicația, prezentând interiorul drept „un adevărat juvaer”.

După moartea lui Eliade, casa a trecut prin mai multe transformări, devenind temporar cămin studențesc și locuință pentru personalități politice și juridice. Ulterior, a fost vândută magistratului Anton Rădulescu, iar din 1946 a fost împărțită cu diverși chiriași impuși de regimul comunist.

În ultimii ani, a fost ocupată de persoane fără adăpost și a continuat să se degradeze. Imaginile cu interiorul distrus au stârnit numeroase reacții pe rețelele sociale, unde bucureștenii au deplâns soarta monumentului.

„Sunt sigură că a fost o bijuterie la vremea ei. Din păcate, nu îmi permit nici să le cumpăr, dar să le mai și renovez după stilul arhitectural (așa cum ar trebui), dar sper tare să se găsească cineva”, afirma o localnică, referindu-se la vechile case ale Capitalei.

Casa uitată a lui Petru Groza din Deva

Și în alte orașe pot fi întâlnite clădiri istorice valoroase, care au rămas nelocuite și au început să se degradeze. În Deva, una dintre cele mai spectaculoase reședințe interbelice, construită pentru fostul om politic Petru Groza (1884–1958), a rămas pustie de mai mulți ani, deși se află într-unul dintre cele mai cunoscute locuri ale orașului, chiar la poalele cetății medievale.

Vila din Centrul Istoric al Devei a fost ridicată la sfârșitul anilor ’20, după planurile arhitectului Horia Creangă, nepotul scriitorului Ion Creangă și unul dintre promotorii arhitecturii moderne din România. Clădirea se remarcă prin stilul modernist, prin cele patru fațade principale și prin amplasarea în Parcul Cetate, în vecinătatea altor monumente istorice reprezentative ale Devei.

În perioada interbelică, Petru Groza era unul dintre cei mai bogați oameni din Transilvania. Avocat, latifundiar, proprietar de mine și hoteluri, acesta își permitea luxul unei reședințe neobișnuite pentru acele vremuri. O poveste păstrată de localnici amintește că politicianul obișnuia să glumească pe seama înfățișării casei sale, care avea un acoperiș aproape plat.

„Se spune că sătenii din împrejurimile Devei veneau la Petru Groza și se plângeau de sărăcie, iar el le răspundea unora, în glumă, arătându-le casa din Deva și spunându-le că, uite, nu a mai avut bani nici de acoperiș. Era mândru de casa lui”, relata istoricul Simion Molnar.

După 1945, Petru Groza a devenit șeful primului guvern român instaurat sub dominația comuniștilor, păstrându-și o parte din averea acumulată în perioada interbelică. Vila din Deva a continuat să fie una dintre reședințele sale, fiind decorată cu mobilier luxos, tablouri valoroase și obiecte de colecție.

După moartea politicianului, casa a rămas în proprietatea familiei, iar după 1990 a fost moștenită de urmașii săi. În anii 2000, fațadele clădirii au fost restaurate, însă imobilul nu a mai fost locuit în ultimii ani și a rămas închis publicului.

De-a lungul timpului, din colecțiile păstrate în interior au dispărut mai multe opere de artă. În urma unor anchete, polițiștii au recuperat tablouri semnate de pictori români cunoscuți, între care Nicolae Grigorescu și Nicolae Dărăscu. În 2017, autoritățile au anunțat și recuperarea a 3.200 de documente de colecție care aparținuseră fostului demnitar.

„Este o casă-muzeu și o adevărată operă de artă, însă, ca și alte monumente istorice, ea nu poate fi vizitată, fiind o clădire particulară”, explica cercetătorul științific Daniel Iancu.

Castelul Kendeffy din Țara Hațegului

Alte clădiri istorice valoroase au rămas abandonate în Țara Hațegului, o regiune cunoscută pentru castelele familiilor nobiliare care au stăpânit întinse moșii în Transilvania. Unul dintre cele mai cunoscute exemple este Castelul Kendeffy din Sântămăria-Orlea, aflat la câțiva kilometri de orașul Hațeg, în apropierea Munților Retezat.

Ridicat în secolul al XVIII-lea, castelul a aparținut familiei Kendeffy, urmașii maghiarizați ai cnejilor români Cândea. A fost una dintre cele mai luxoase reședințe din Țara Hațegului, fiind locuit de generații de nobili care dețineau întinse proprietăți în regiune.

Castelul a fost devastat în timpul Răscoalei lui Horea, din 1784, apoi reconstruit de contele Elek Kendeffy la sfârșitul secolului al XVIII-lea și înfrumusețat în secolul următor. În 1882, aici a fost găzduit și prințul moștenitor Rudolf al Austro-Ungariei, care a pornit într-o expediție în Munții Retezat.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și în primii ani ai regimului comunist, clădirea a fost devastată, iar ulterior a fost naționalizată. Încăperile sale au fost transformate în magazii, iar mobilierul și obiectele valoroase au dispărut treptat.

Profesorul Iancu Badiu, autor al mai multor monografii ale Țării Hațegului, a reconstituit, pe baza mărturiilor localnicilor, devastarea fostei reședințe nobiliare.

„Nu a fost om din sat care să nu ia ceva din castel, o piesă de mobilier, un tablou, un covor, o cărămidă. Până şi penele aflate în podul castelului au fost luate. Dacă erau întrebaţi de ce iau lucrurile, spuneau: «Lasă să luăm, că destul am trăit în nevoi»”, relata profesorul Iancu Badiu.

După instaurarea regimului comunist, contele Gábor Kendeffy a fost deposedat de avere și a ajuns să trăiască în condiții modeste în orașul învecinat Hațeg.

„În fiecare zi, groful venea pe jos din Haţeg până pe podul de peste Râul Mare de la intrare în Sântămărie-Orlea, de unde privea ore întregi cu mâinile încrucişate, castelul al cărui proprietar fusese. Apoi se întorcea din nou pe jos la locuinţa sa mizeră din Haţeg”, scria Iancu Badiu.

În anii ’80, autoritățile au restaurat castelul și l-au transformat într-un complex turistic, cu hotel și restaurant. După 1990, clădirea a fost revendicată de urmași ai fostei familii nobiliare, iar din anii 2000 a rămas închisă publicului.

În ultimii ani, trecerea timpului și lipsa investițiilor au afectat tot mai mult monumentul. O parte a acoperișului s-a prăbușit, permițând infiltrarea apei în interior, zidurile au fost afectate de igrasie și mucegai, iar tabla de pe turnuri a ruginit.

Castelul Nopcsa, restaurat cu peste 11,5 milioane de lei

După mai mulți ani de ruinare, Castelul Nopcsa din satul Săcel, comuna Sântămăria-Orlea, a fost restaurat de Consiliul Județean Hunedoara, printr-o investiție de peste 11,5 milioane de lei, finanțată din fonduri guvernamentale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), și din bugetul județului.

Ridicat în secolul al XIX-lea, castelul a aparținut familiei Nopcsa, din care provenea și savantul Franz Nopcsa (1877–1933), cunoscut pentru cercetările sale asupra dinozaurilor pitici din Țara Hațegului. În perioada comunistă, clădirea a fost folosită ca instituție școlară, iar după închiderea acesteia, în anii 2000, a rămas abandonată și s-a degradat.

Lucrările de restaurare, desfășurate pe parcursul a aproape cinci ani și finalizate în 2024, au cuprins refacerea acoperișului, restaurarea fațadelor și a încăperilor, precum și amenajarea spațiilor exterioare. Castelul a intrat în administrarea Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva și a fost redeschis publicului în septembrie 2025, ca obiectiv turistic și cultural.