Metrorex a lansat un serviciu online pentru reîncărcarea cardurilor contactless

0
Publicat:

Călătorii își pot reîncărca cardurile contactless de transport cu metroul bucureștean prin intermediul unui portal online, conform unui anunț făcut Metrorex. Acest serviciu este disponibil pentru abonamentele săptămânale, lunare, bianuale și anuale.

Garnitură de metrou
Pot fi reîncărcate doar cardurile emise de către Metrorex. Foto: Arhivă

Potrivit unui comunicat de presă al Metrorex, portalul https://card.metrorex.ro este disponibil de joi, 1 august. 

Suntem încântați să introducem această facilitate pentru călătorii noștri, care reprezintă un pas important în modernizarea și digitalizarea serviciilor oferite de Metrorex. Reîncărcarea online a cardurilor contactless va aduce un plus de confort și eficiență, reducând timpul petrecut la casele de bilete și oferind o soluție rapidă și accesibilă pentru toți utilizatorii noștri”, a transmis directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș. 

De asemenea, cei care vor să beneficieze de acest serviciu trebuie să aibă un card contactless nominalîncărcat cu unul dintre tipurile de abonament menționate mai sus, de la orice casierie din rețeaua de metrou. 

Ulterior, cumpărătorul accesează portalul web https://card.metrorex.ro, folosind orice dispozitiv conectat la internet și își creează un cont în portal, folosind același CNP pe care l-a folosit la emiterea cardului contactless reîncărcabil nominal și seria de cardului contactless emis. 

Pot fi reîncărcate doar cardurile emise de către Metrorex. 

Prima validare a abonamentului, la porțile de acces din stațiile de metrou, va putea fi făcută în ziua următoare reîncărcării efectuate prin portalul web. 

Pentru a putea încărca titlul de călătorie în continuarea celui existent pe card, este necesar ca titlul de călătorie existent să fi fost  validat la cititorul de carduri din stație, în perioada de valabilitate. 

În viitor, serviciile portalului vor fi extinse și pentru celelalte tipuri de titluri de călătorie oferite de Metrorex”, se arată în comunicatul de presă al Metrorex. 

Pentru instrucțiuni de utilizare a noului portal, călătorii sunt rugați să intre aici

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite