Incendiu la Târgul de Crăciun din Sectorul 4. O căsuță de lemn a fost cuprinsă de flăcări

0
Publicat:

O căsuță de lemn din Târgul de Crăciun amenajat în Parcul Lumea Copiilor, din Sectorul 4, a fost cuprinsă de flăcări, însă intervenția rapidă a jandarmilor aflați în zonă a împiedicat extinderea incendiului.

Un incendiu a izbucnit la una dintre căsuțele de lemn din Târgul de Crăciun organizat în Parcul Lumea Copiilor, în Sectorul 4 al Capitalei. Flăcările au fost observate la timp de un echipaj al Jandarmeriei Capitalei, care asigura măsurile de ordine publică în zonă.

Jandarmii din cadrul Batalionului 5 au remarcat fumul și au acționat imediat cu stingătoarele din autospecialele de serviciu. Reacția lor promptă a împiedicat propagarea focului către celelalte căsuțe sau către spațiile frecventate de vizitatori.

„Intervenția rapidă a jandarmilor a evitat o tragedie, mai ales că în zonă se aflau mai multe persoane. Din fericire, nu au existat victime”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Române.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite