Cât câștigă lunar Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București. Salariul a fost făcut public pe rețetele de socializare

0
Publicat:

Clotilde Armand, Primarul Sectorului 1 din București, și-a postat salariul pe Facebook iar reacțiile nu au întârziat să apară.

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 FOTO: Arhivă
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 FOTO: Arhivă

Primarul Sectorului I, Clotilde Armand, și-a publicat salariile din ultimele 12 luni pe rețelele de socializare.

Din document rezultă că edilul primește lunar un salariu net de 12.100 de lei.

”Cât câștigă primarul Sectorului 1? În spiritul transparenței care ne caracterizează, vă las aici fișa mea de salariat în perioada ianuarie 2023 - decembrie 2023. Sper să-mi urmeze exemplul și alți edili din țară din respect pentru cetățeni.

* Judecați voi singuri și nu mai ascultați de presa cumpărată de PSDPNL care aruncă cu tot felul de știri false despre noi”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

Reacția internauților nu a întârziat să apară, fiind provocată o adevărată dezbatere în jurul salariului primarului. Evident, comentariile au fost atât pozitive, cât și negative.

”Bani de țigări pe lângă ce șpăgi luau predecesorii și nu făceau treabă. Respect,Clotilde, pentru transparență și seriozitate”; ”Tot respectul stimata doamna! Sper ca alegătorii din sectorul 1 sa vadă ca au un primar pus pe treaba, în slujba cetățeanului și sa va aleagă din nou! Succes!”; ”După calculele lui Negoiță, puteti hrăni un județ întreg cu banii ăștia, lunar. Doar idioții nu înteleg ce înseamna 2500 de euro salariu și să ai responsabilitati pe cel mai mare buget de sector si sa te lupti si cu un consiliu corupt”, au fost câteva din comentariile în favoarea primarului.

”Atâția bani? Pentru ce? Ați promis ca se reface hala de carne Matache! Unde este? Se termina mandatul. Refacerea școlilor și grădinițelor? Când ? Se termina mandatul. O trecere de pietoni, un părculet început de predecesor, un copăcel, câteva floricele. Unde ? În Dorobanti, normal .Sa vina alegerile odată sa alegem un edil care face ceva și pentru noi”; ”Sa spună și șpăgile”, au reacționat cei care nu au o părere bună despre edil.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite