Un bărbat a fost omorât în bătaie de colegul său, subaltern, din cauză că i-a refuzat acestuia un schimb de tură

0
Publicat:

Un bărbat din judeţul Braşov a murit după ce a fost bătut crunt de către un coleg de serviciu care îi era subaltern, pe motiv că a refuzat să îi aprobe acestuia un schimb de tură sau o zi liberă.

Agresorul a fost arestat FOTO: Arhivă
Agresorul a fost arestat FOTO: Arhivă

Potrivit anchetatorilor, incidentele violente au avut loc într-un imobil din oraşul Zărneşti, pe 28 septembrie. Agresorul, care lucra ca paznic, l-a lovit pe superiorul său cu pumnii, picioarele şi cu o bâtă pentru că ar fi refuzat să-l ajute cu un schimb de tură sau o zi liberă.

Victima a sesizat agresiunea la Poliţia Zărneşti abia în data de 30 septembrie, când a mers şi la Spitalul Judeţean să obţină un certificat medico-legal. Bărbatul bătut a făcut și un computer tomograf la care nu au ieșit în evidență leziuni interne.  Însă, în noaptea de 3 spre 4 octombrie, bărbatului i s-a făcut rău, iar soţia lui a chemat salvarea. El a murit la spital în 4 octombrie, scrie news.ro.

”Cercetările au fost preluate de poliţiştii din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale Braşov, care, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au efectuat verificări şi cercetări în cauză, fiind identificat un bărbat, de 47 de ani, bănuit că, în urma unui conflict, ar fi agresat victima, aplicându-i mai multe lovituri, folosindu-se de un obiect contondent, care ar fi condus la decesul bărbatului”, a transmis, sâmbătă, Poliţia Braşov.

Agresorul a fost reţinut şi ulterior arestat.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite