Copac căzut peste un băiat, în pădure la Brașov. Minorul a fost preluat de elicopterul SMURD

0
Publicat:

Un copac a căzut peste un băiat de 16 ani care se afla într-o pădure din județul Brașov ca să strângă crengi uscate, împreună cu alt băiat, de 17 ani. Minorul a suferit mai multe fracturi.

Un copac a căzut peste un copil într-o pădure din Budila FOTO IPJ Brașov
Un copac a căzut peste un copil într-o pădure din Budila FOTO IPJ Brașov

Un copac a căzut peste un adolescent de 16 ani din comuna brașoveană Budila. Minorul plecase în pădure cu un alt băiat, în vârstă de 17 ani, să strângă lemne uscate. În căutarea crengilor, cei doi au ajuns într-un loc foarte abrupt, iar, în timp ce urcau panta, un arbore a căzut peste băiatul de 16 ani.

În jurul prânzului, Secția de Poliție Rurală Feldioara a fost sesizată cu privire la faptul că un minor, în vârstă de 16 ani, din comuna Budila, ar fi suferit vătămări corporale în urma unui eveniment ce ar fi avut loc în zona împădurită Valea Popii, din localitatea Budila, județul Brașov. Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că victima, însoțită fiind de un alt minor, în vârstă de 17 ani, s-a deplasat în zona respectivă pentru a căuta crengi uscate, sens în care a urcat o pantă destul de înclinată, dar a alunecat, suferind vătămări corporale”, a declarat comisar Florentina Manolache, purtător de cuvânt al Poliției Brașov.

Am fost anunțați că un copac a căzut peste un copil în vârstă de 16 ani, în localitatea Budila, în pădure, zona Valea Popii. La fața locului s-a deplasat elicopterul SMURD. Copilul era conștient, i s-a acordat asistența medicală necesară la fața locului și a fost transportat la spital”, a declarat maiorul Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

Băiatul a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul de Copii Brașov. Potrivit echipajului SMURD, acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral și o fractură de femur, având și o suspiciune de fractură de bazin.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, în care polițiștii desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite