Brașovul a găzduit o ședință de guvern, după 102 ani. „Este județul care s-a dezvoltat de două ori mai repede decât restul țării“

0
Publicat:

Guvernul României a ținut ședința din 14 mai 2024 la Brașov, după 102 ani de la precedenta ședință ținută tot aici. În iulie 1922, I.C. Brătianu prezida ședința în clădirea Prefecturii.

Guvernul României a ținut ședința la Brașov FOTO PNL Brașov
Guvernul României a ținut ședința la Brașov FOTO PNL Brașov

După 102 ani, Guvernul României revine în ședință la Brașov. Premierul Marcel Ciolacu a decis să țină o serie de ședințe în mai multe orașe din țară și, după Timișoara, a urmat Brașovul.

Casa Armatei din Brașov a găzduit ședința de marți, 14 mai 2024, a Guvernului României, în care s-au luat mai multe decizii legate de județul Brașov.

Am dorit să ținem ședința de guvern la Brașov în primul rând în semn de respect pentru una dintre cele mai puternice zone de dezvoltare ale României. Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește creșterea economică la nivel național. În ultimii doi ani, acest județ s-a dezvoltat de două ori mai repede decât restul țării”, a spus, în deschiderea ședinței, premierul Marcel Ciolacu.

Potrivit premierului, creșterea economică a județului Brașov în intervalul de timp menționat a fost de 11,6%, în timp ce la nivel național s-a înregistrat o creștere economică de 6,8%. În plus, județul Brașov are și un număr foarte mare de salariați, raportat la numărul de locuitori.

La 26 iulie 1922, guvernul condus pe atunci de I.C. Brătianu ține o ședință la Brașov. Contextul era unul cu totul diferit, Guvernul de la București dorind să dea un semnal pentru includerea Transilvaniei în patria-mamă.  

Prim-ministrul de atunci, Ion I.C. Brătianu, prezida aici primul Consiliu de Miniștri ținut în Transilvania. În acea zi, trenul ministerial compus din 4 vagoane sosea în Gara Brașov.

După o scurtă recepție în sala de onoare a gării, miniștrii au plecat în automobile la Prefectura județului, fiind escortați la dreapta și la stânga de o ceată de juni călări, îmbrăcați în costumele lor tradiționale.

Ședința Consiliului de Miniștri s-a ținut în sala festivă a Prefecturii din Brașov.

După Consiliu, brașovenii au oferit un banchet oaspeților, spre a sărbători evenimentul primului Consiliu de Miniștri ținut în Transilvania.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite