Legislația care vine în contradicție cu „legile din bătrâni“: tradiția arderii vegetației uscate

0
Publicat:

Este sezonul incendiilor de vegetație uscată și cei mai mulți săteni păstrează „tradiția” de a arde resturile vegetale, cu toate că legea interzice acest lucru. Mai mult, în Maramureș există o zi în luna martie în care focurile în grădini fac parte dintr-un ritual de primăvară.

Primăvara se aprind focuri în grădini    FOTO Gheorghe Petrila
Primăvara se aprind focuri în grădini FOTO Gheorghe Petrila

În această perioadă, în trecut, odată ce se topea zăpada, în orice gospodărie se făcea curățenia de primăvară. Se curățau resturile de vegetație uscată, care apoi erau aprinse.

Legea interzice acum acest lucru, având în vedere urmările dezastruoase ce se pot ivi, cu extinderea focului și afectarea zonei, însă pentru persoanele mai în vârstă este foarte greu să renunțe la vechile obiceiuri sau tradiții.

În plus, în Maramureș există ritualuri de a aprinde focuri în grădină, primăvara.

Se spune că fumul va face pomii să aibă rod bogat. Astfel, în zi de 25 martie, de sărbătoarea „Bunavestire”, gospodinele aprindeau un foc în grădină, conform tradiției.

„Un ritual oficiat şi astăzi la Blagoveştenie este aprinderea de focuri rituale. Sătenii se scoală cu noaptea-n cap să facă focuri în grădină pentru a feri pomii de îngheţ şi să fie ferită casa de gângănii (dăunători)”, explică etnologul Pamfil Bilțiu.

Raluca Botiz  folosește resturile vegetale pentru compost  FOTO Captură video
Raluca Botiz folosește resturile vegetale pentru compost FOTO Captură video

Dacă pentru bătrâni este greu să renunțe la acest obicei, pentru cei mai tineri nu este deloc dificil. Mai mult, în unele sate din Maramureș, primăria a distribuit cutii speciale pentru compost, astfel că toate resturile vegetale pot fi transformate în îngrășămînt natural.

Îngrășământ natural din resturi vegetale

Raluca Botiz s-a mutat de curând la țară, în comuna Groși, în apropiere de Baia Mare. Ea spune că, deși nu are multă grădină, preferă să folosească în mod practic resturile vegetale.

Noi stăm numai de un an aici, nu facem agricultură, dar o cutie am (de compost, n.r.). Iarba adunată o pun în cutie și se transformă în compost”, spune ea.

Nu știa că există o lege care interzice arderea deșeurilor vegetale. „Dar am mai auzit că toate resturile de la vegetale, fructe, legume, iarba pe care o adunăm după ce tundem gazonul, poate fi utilizată ca ângrășămînt. Așa că o punem acolo în lada aia de la primărie, care e concepută în așa fel încât resturile care sunt puse deasupra, după ce stau o vreme acolo, pot fi scoase pe dedesubt, după ce s-au transformat în îngrășământ, care e foarte bun pentru fertilizarea pământului. E un îngrășământ natural, nu e nimic chimic”, completează Raluca.

Planuri mai mari pentru anul acesta

Chiar dacă nu face agricultură, tânăra are câteva straturi înălțate unde anul trecut a cultivat căpșuni. „Anul ăsta ne-am pregătit, am zis că punem ceapă verde și o să folosim compostul”, mai spune ea.

Raluca Botiz  FOTO Captură video
Raluca Botiz FOTO Captură video

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș arată că în Maramurșe au fost în acest sezon 27 de solicitări pentru a iinerveni în cazul unor incendii de vegetație uscată, scăpate de sub control, care au afectat 236 hectare de teren.

Vă reamintim faptul că este interzisă arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice”, spune Adriana Șanta, purtător de cuvânt al ISU Maramureș.

De asemenea, pompierii mai recomandă ca la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor să se evite cu orice preț utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timp de vânt, caniculă sau secetă, la distanţe mai mici de 10 metri faţă de materiale sau substanţe combustibile, construcții sau fond forestier (casă, şură, depozit de cereale, pădure) etc.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite