Satele dispărute de-a lungul vremii, în Maramureș. Motivul pentru care au fost abandonate

Mai multe sate au dispărut de-a lungul vremii în Maramureș. Cel mai probabil, lipsa apei i-a determinat pe oameni să le abandoneze. Localnicii au găsit locul unde se crede că se afla biserica.

Valea Săcătura ce duce la izvoarele de apă minerală de lângă Văleni FOTO Angela Sabău

Oamenii au fost mereu curioși să afle istoria acelor rânduri de pietre situate între trei localități - Slătioara, Glod și Văleni. Se crede că acolo a existat un sat numit Mocira.

Unii chiar mai curajoși au făcut unele cercetări și au descoperit dovezi ale existenței acelei localități. Însă acesta nu a fost singur sat dispărut, de-a lungul vremii. Potrivit unor studii, ar fi existat cel puțin 29 de localități care în timp au dispărut. 

Unele au fost abandonate din lipsa apei – ceea ce probabil s-a întâmplat la Mocira – altele și-au mutat vatra mai aproape de apă sau altele s-au contopit cu localități apropiate. Unele dintre acesta se află în Maramureșul de nord, situat azi în Ucraina.

Dovezile vechii așezări

Datele despre satele dispărute sunt puține și greu de găsit unele noi. Totuși, în 2013, un bătrân ambițios din satul Văleni a insistat să cerceteze mai mult zona și a găsit unele vestigii, despre care a scris în volumul – Văleni Maramureș, tradiție și actualitate. Ioan Godja Ou din Văleni Maramureș a publicat mai multe volume la bătrânețe, iar la 97 de ani, cu puțin înainte de a ne părăsi, afirma că nu vrea să plece din lumea asta fără să lase ceva în urmă.

Așa se face că, încă din perioada când mai avea putere, s-a dus chiar pe locul unde se presupunea că a fost vechea așezare.

Locul, dar în special un morman de pietre, i-au stârnit curiozitatea mereu. „Am fost acolo şi am văzut răzoarele şi haturile (fâşie de pământ care desparte două ogoare, n.r.), care încă există. Iar în vârful Mocirii, deasura locului numit «Râpa lui Faor», am găsit o pietrărie cam la o lungime de vreo 10-15 metri, pe vreo patru metri lăţime, o grămadă de pietre de râpă”, spunea el înainte e a publica volumul.

Lipsa apei, motivul pentru care au fost abandonate

Potrivit lui, teritoriul a fost situat cam la un kilometru spre vest de valea Slătioarei și Glod și cam 500-800 de metri de hotarul actualului sat Văleni.

„Lungimea lui ar fi de circa 8-10 km, iar lățimea de circa 1-2 kilometri spre apus, zona arabilă a fost circa 50%, restul fânețe, iar sus spre Sermetes, pădure și pășune. Acest sat, Mocira, după toate probabilitățile și studierea zonei unde a fost așezat, a dispărut din cauză că toată această zonă a fost lipsită de apă”, mai explică autorul în cartea sa.

Locuitorii aveau foarte puține izovoare pe care le puteau folosi, mai arată el. Despre mormanul de pietre așezate simetric părerile erau împărțite. Unii spuneau că nu a fost biserică, ci un observator, având în vedere că zona a fost călcată de turci.  

Totuși, bătrânul susține în cartea sa că este mai aproape teoria unei biserici. „Era o piatră deasupra unei gropi mai mari decât o masă, toată plină de muşchi. Cu o altă piatră am curăţat muşchiul şi am descoperit o cruce pe mijlocul pietrei, nişte frunze pe marginile ei şi nişte cruci mai mici, cam două, trei”, își justifica el teoria.

În prezent există un sat numit Mocira, care se află foarte aproape de Baia Mare și fără nicio legătură cu vechiul sat dispărut.

Mai multe sate dispărute de-a lungul vremii

Legendele transmise din generație în generație mai spun că tătarii ar fi folosit apele minerale, care în perioada interbelică au început să fie exploatate la Văleni.

„Pe Valea Morii și Săcăturii, în unele locuri mlăștinoase, drumul ar fi fost pavat cu lespezi din piatră de stâncă (probabil cu prizonierii). Înainte cu 60 de ani, pe Valea Săcăturii mai existau asemenea lespezi pe drumul dintre Săcături”, mai povestește autorul nonagenar în volumul său.

Potrivit lui, unele pietre au fost utilizate la construcțiile anexelor gospodărești, în timp ce altele s-au afundat în pământ.

Despre alte localități dispărute a mai scris publicistul Teofil Ivanciuc. Acesta a semnat un studiu de caz ce a fost și publicat în Revista Arhivelor Maramureșene, în care vorbește despre alte sate dispărute.

Unul dintre acestea este Copăciș, despre care spune că a fost menționat între anii 1360-1437. Se pare că satul și-ar fi mutat vatra în locul numit Valea Mare înainte de anul 1517. „Biserica sa de lemn, ridicată în 1530, a fost transferată în anul 1622 (ori în 1629 sau 1643, după alte surse) în Breb, unde se află şi azi, fiind pictată în 1626. Pe fostul loc al bisericii din „Siliştea Copăceştilor” azi se află un vechi cimitir părăsit”, arată autorul.

Potrivit cercetărilor, se pare că vatra acestui sat a fost mutată de mai multe ori, iar motivul abandonării lui ar fi fost tot lipsa apei.