Opt luni de închisoare cu suspendare pentru doi primari din judeţul Bacău care au vrut să-şi cumpere Bacalaureatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laurenţiu Neghină, edilul municipiului Oneşti şi Eugen Antica, primarul comunei băcăuane Prăjeşti au primit o pedeapsă de opt luni cu suspendare deoarece au încercat în anul 2010 să dea şpagă pentru a promova cu brio examenul de bacalaureat.

Decizia aparţine magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au decis irevocabil să menţină sentinţa dată atât de Tribunal, cât şi de Curtea de Apel Bacău, încă de acum un an. Ambii edili, împreună cu alţi peste 80 de absolvenţi, au fost prinşi de ofţerii DGA şi procurorii DNA din Bacău în timp ce dădeau diferite sume de bani membrilor comisiei de examinare de la Grupul Şcolar “Alexandru Vlahuţă” din Podu Turcului.

Pe lângă aceştia, conducerea şcolii, dar şi alţi profesori au fost prinşi în timp ce primeau plicuri pline cu bani. La percheziţii, anchetatorii au avut o surpriză de proporţii: nu mai puţin de 54 de plicuri cu sume cuprinse între 2.000 şi 8.000 de lei, iar altele pline cu valută au fost găsite în cabinetul lui Dumitru Ţopa, directorul liceului, dar şi în arhiva de cataloage. Alte sume au fost găsite acasă la Ţopa, la adjunctul său, Doina Antohi, la secretara Tatiana Moraru, precum şi în locuinţele unor rude ale celor doi directori.

Edilul Eugen Antica a devenit cunosut în urmă cu câţiva ani, după ce şi-a construit o primărie decapotabilă, al cărei acoperiş - spune el – “se deschide precum petalele unei fori, după modelul <<a la Luvru>>”.

Construcţia clădirii a fost o ambiţie personală a ediliului care şi-a promis sieşi, în anul 2006, când s-a întors dintr-o excursie de la Luvru, că primăria în care el lucrează va arăta precum renumitul muzeu francez.

Clădirea cu etaj are dimensiuni impresionante. Amprenta la sol este de aproximativ 450 de metri patraţi, iar înăuntru se găsesc peste 30 de birouri şi tot felul de alte încăperi. Totodată, Antica este singurul edil din ţară care a propus consilierilor locali ca toate uliţele din comună să poată numele rudelor sale, însă proiectul a fost respins în cele din urmă.

Alte articole:

Gaură în buget pentru o primărie ca Muzeul Luvru. Clădirea a ajuns depozit de cereale

Oraşul Nadiei Comăneci, condus de un edil fără Bacalaureat

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite