Tinerii care fugeau cu un autoturism de mașina poliției au fost găsiți. Doi dintre ei erau într-o pădure

0
Publicat:

Mașina pe care o urmăreau cele două autospeciale de poliție implicate în accidentul din județul Arad a fost găsită abandonată pe o stradă.

Polițiștii răniți au fost duși la spital Captură Aradon
Polițiștii răniți au fost duși la spital Captură Aradon

Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că autoturismul urmărit sâmbătă noaptea a fost găsit, în jurul orei 3:00, abandonat pe o stradă din localitatea Olari, la aproximativ  zece kilometri de locul producerii accidentului.

Duminică, 29 octombrie 2023, au fost găsiți și cei patru tineri care s-ar fi aflat în mașina urmărită. Doi dintre ei se aflau la domiciliu și doi se ascundeau într-o pădure din apropierea orașului Pâncota. Toți cei patru sunt din Pâncota.

În această dimineață, au fost depistați 4 tineri, 2 la domiciliu și 2 într-o pădure din proximitatea orașului Pâncota, toți din localitatea Pâncota, care s-ar fi aflat în autoturism. Din primele verificări, autoturismul ar fi fost condus de un tânăr de 18 ani, care a fost testat cu aparatele alcooltest și DrugTest, cu rezultat negativ”, spun reprezentanții IPJ Arad.

Tinerii au părăsit locul accdientului 

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și modificarea locului accidentului.

În urma evaluării medicale, doi polițiști au fost răniți grav și au rămas internați în spital, unul a fost diagnosticat cu răni care nu necesită internarea, iar al patrulea nu a fost rănit.

În seara producerii accidentului, reprezentanții IPJ au declarat: 

"În cadrul unei acţiuni desfăşurate pe raza oraşului Pâncota, un echipaj de poliţie a pornit în urmărirea unui autoturism. Autoturismul urmărit şi-a continuat deplasarea, iar în oraşul Sântana, autospeciala de poliţie, aflată în urmărire, a intrat în coliziune cu o altă autospecială. Patru poliţişti au fost transportaţi la spital în vederea evaluării stării lor şi acordarea de îngrijiri medicale. A fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, urmând a fi continuate cercetările pentru vătămare corporală din culpă". 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite