Urmărire ca-n filme în Capitală pentru prinderea unui traficant de droguri. Ce s-a găsit în mașina suspectului

0
Publicat:

Urmărire ca-n filme în București pentru capturarea unui bărbat. Este vorba despre un traficant care transporta în maşină nouă tipuri de droguri. El a fost prins cu greu în trafic de mai multe echipaje de poliţie, după o cursă nebună pe străzile din Capitală.

Traficantul a fost prins de polițiști FOTO Shutterstock
Traficantul a fost prins de polițiști FOTO Shutterstock

Incidentul a avut loc miercuri dimineaţă, în jurul orei 04.20, când un echipaj de la Poliţia Rutieră a Capitalei a făcut semn unui şofer să oprească pe o şosea din Sectorul 1, relatează Agerpres. Șoferul nu s-a conformat, iar poliţiştii au solicitat sprijin de la colegi, pornind în urmărirea autoturismului. Maşina a fost oprită pe un bulevard din Sectorul 5, cu ajutorul altor echipaje de poliţie.

În autoturism, poliţiştii au descoperit nu mai puţin de nouă tipuri de droguri: cocaină (11 grame), ketamină (21 grame), amfetamină (2 grame), substanţă MDMA (7 grame), canabis (37 grame), ciuperci halucinogene (21 grame), 32 de timbre LSD, ecstasy (18 comprimate), ketamină (100 mililitri). De asemenea, oamenii legii au descoperit și un cântar de precizie.

Bărbatul a fost reţinut pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, ulterior el fiind arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma deciziei Tribunalului Bucureşti, conform Agerpres.

Își coordona banda de traficanți de droguri, din arest, prin telefon

În urmă cu 2 zile, mai multi traficanți de droguri din Maramureș care erau coordonați de șeful bandei chiar dacă acesta era în arest au ajuns pe mâna polițiștilor de la Crimă Organizată. Banda era condusă cu ajutorul unor telefoane mobile introduse ilegal în arest.

Totul a început luni, cu reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 4 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, după prinderea în flagrant a doi dintre ei care transportau cantitățile de 1 kilogram, respectiv 500 grame de 3-CMC, drogul care i-a adus și sfârșitul Sharei, adolescenta din București care a murit în casa prietenului din Neamț.

Culmea este că polițiștii au ajuns la concluzia că cei patru indivizi erau coordonați de către un alt inculpat încarcerat care a și fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu substanțe psihoactive, trafic de droguri de risc și de mare risc și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu permisul suspendat.

Au fost puse în aplicare și mandate de percheziție domiciliară, inclusiv în camera în care se află inculpatul încarcerat, fiind identificate și ridicate 41 de pliculețe cu substanță vegetală, 27 de comprimate de Xanax, 4 telefoane mobile , precum și alte mijloace de probă” au comunicat procurorii.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite